SUV-urile construite în România devin tot mai populare în Europa Webpress, 18 august 2022 Rezultatele privind înmatriculările de autoturisme în primele șase luni ale anului, în Europa, arată cât de bine ancorate sunt produsele fabricate în România pe piața din regiune, în ciuda crizei de semiconductori care a ținut fabricile închise timp de multe zile, pe parcursul acestor luni. Că Dacia Duster era un bestseller, știam deja, dar și Ford Puma tinde să devină un produs foare bine vândut. Pe segmentul SUV-urilor, care generează atâta atracție pentru europeni, putem vedea că Ford Puma a reușit o adevărată performanță, clasându-se pe locul al doilea în segmentul B-SUV și pe locul 3 în clasamentul general al SUV-urilor, fiind depășit doar de VW T-Roc. Cu 73.674 de unități înmatriculate în UE, Puma a reprezentat un succes pentru marca Ford și pentru uzina de la Craiova, proaspăt intrată în proprietatea Ford Otosan, chiar dacă a înregistrat o scădere de 11 procente față de anul trecut. Celălalt SUV construit în România, Dacia Duster, a reușit și el să puncteze, cu nu mai puțin de 73.293 de unități, iar cel mai important detaliu este cel legat de faptul că a înregistrat o creștere a vânzărilor, fiind printre puținele modele ale industriei care au obținut o astfel de performanță. În segmentul superior, cel mai vândut SUV a fost Hyundai Tucson, care a depășit cu circa 4.000 de unități Puma, însă nu și pe T-Roc. În segmentele superioare de SUV-uri, primiele clasate au fost Tesla Model Y (D-SUV), BMW X5 (E-SUV) și Mercedes G Class (F-SUV), potrivit datelor Jato Dynamics, care a colectat cifrele privind înmatriculările din țările UE. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Iranul pare să se pregătească de spionat dușmanii, în principal Israelu. Va trimite Iranul trimite în Rusia doi sateliţi pentru a fi lansaţi în spaţiu 13 octombrie 2024 Dezvoltarea Kowsar, un satelit de imagistică de înaltă rezoluţie, şi a Hodhod, un mic satelit de comunicaţii, reprezintă primul efort substanţial al sectorului spaţial privat iranian, potrivit Tansim. Rusia a mai trimis sateliţi iranieni pe orbită în februarie anul acesta şi în 2022, când oficialii americani şi-au exprimat îngrijorarea… Citește mai mult
Război în Ucraina – Ziua 300 – Lukașenko îl refuză pe Putin, situație surprinzătoare 20 decembrie 2022 UPDATE 01:00 Zelenski: Rusia a pierdut deja aproape 99.000 de soldaţi„Rusia a pierdut deja aproape 99.000 de soldaţi în Ucraina. Nimeni din Moscova nu are un răspuns. Ei duc război şi irosesc vieţile oamenilor – vieţile altor oameni, nu celor dragi, nu propriile vieţi, ci alţii – şi numai pentru… Citește mai mult
O nouă tranșă de doze de vaccin COVID-19 de la Moderna, livrată în România 28 ianuarie 2022 Este vorba de 177.600 doze de vaccin produs de compania Moderna. Transportul a fost asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin au fost aduse în București pe cale terestră. Dozele au fost depozitate la Compania Națională „Unifarm” SA, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente… Citește mai mult