Octavian Jurma avertizează: „Varianta Omicron va fi dominantă în România până la finalul săptămânii” Webpress, 28 decembrie 2021 „Raportul VOC (variante care determină îngrijorare – n.r.) de azi ne arată că dintre cele 97 de secvențieri de săptămâna trecută (până în 26 decembrie) avem 10 cazuri noi, respectiv 10% din secvențieri au fost Omicron. Luni însă, a doua zi după duminică, au mai fost confirmate 13 cazuri noi, deci mai mult decât în toată săptămâna precedentă și azi avem un total de 38 de cazuri confirmate. Dacă includem și cazurile de luni în calcul, ponderea Omicron este deja de 25% în România și va fi mai mult ca sigur dominantă (pondere peste 50%) până la finalul săptămânii cu toate eforturile autorităților de a cosmetiza situația. Tot duminică a fost ultima zi de scădere a incidenței naționale și de luni ne aflăm într-un platou ușor ascendent. În acest context, petrecerile de Revelion cu număr mare de persoane și deschiderea școlilor rămân cei mai importanți factori de risc în perioada următoare. Debutul valului 5 va este deja sesizabil pe indicatorii secundari, însă va fi evident pe curba oficială abia de săptămâna viitoare”, a scris Octavian Jurma pe pagina sa de Facebook. Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunțat, marţi că, până pe 26 decembrie au fost confirmate în România 25 de cazuri Omicron. Ministerul Sănătății anunța, luni, că totalul de cazuri de varianta Omicron din România a ajuns la 38, în condițiile în care luni au fost înregistrate încă 13 cazuri noi. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Stiri Concedierea Redactorului-Șef și Editorului „Stars and Stripes”: O Lovitură pentru Integritatea Editorială? 22 august 2026 Concedierea redactorului-șef și editorului de la „Stars and Stripes” de către Pentagon ridică întrebări îngrijorătoare despre libertatea presei și integritatea editorială în cadrul comunității militare. Citește mai mult
Marian Munteanu: „PNL a avut o șansă de acum 5-6 ani, PSD a făcut ceva, e posibilă o a treia forță între ele două” – Ce soartă va avea AUR 26 septembrie 2022 „Eu cred că în momentul de față, acest tandem PSD-PNL, dacă ar renunța măcar la o parte din vechile năravuri și s-ar repoziționa… ar fi… Politicienii români au făcut foarte multe greșeli in raport cu stăpânii din afară. (…) În 1991 s-a semnat Tratatul cu URSS, in ultima lună, inainte… Citește mai mult
Stiri Întâlniri ratate și tensiuni politice: Analiza disputei dintre Siegfried Mureșan și Sorin Grindeanu 23 septembrie 2026 Analizăm disputa dintre Siegfried Mureșan și Sorin Grindeanu, evidențiind implicațiile politice, reacțiile părților și impactul asupra cetățenilor. Citește mai mult