Sicriul cu trupul neînsufleţit al artistului Victor Socaciu va fi depus, miercuri, la Parlament Webpress, 28 decembrie 2021 Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Victor Socaciu, care a murit luni la vârsta de 68 ani, va fi depus miercuri la Palatul Parlamentului. Anunțul a fost făcut de colegul său, Vasile Șeicaru. „Dragii mei, iată adresa unde va fi depus mâine sicriul cu corpul neînsuflețit al prietenului meu Victor Socaciu! Palatul Parlamentului, intrarea principala C1, din coltul cladirii, aflată la intersecția dintre Bd Natiunile Unite si Bd Libertății. Accesul va fi auto și pietonal. Mâine, între orele 12-14, după care urmează ultimul drum, localitatea Cornu! Acum se află depus la Sala Palatului!”, a anunțat pe Facebook, Vasile Șeicaru. Victor Socaciu a fost deputat în Parlamentul României în legislatura 2008 – 2012. A ocupat funcţiile de vicepreşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă şi de membru în Comisiile permanente comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO şi cea a Revoluţionarilor din Decembrie 1989. Soția lui Victor Socaciu a declarat, marți, că soțul său a mers la spital pentru a face un drenaj din cauză sindromului post-COVID și că avea acumulări la plămâni. Și fiica acestuia a precizat că ”s-a ales cu pleurezie de pe urma COVID”. Familia a mulțumit însă medicilor pentru efortul făcut și a precizat că nu va acuza conducerea spitalului. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
CNSAS: Aproape 25.000 de români au trecut fraudulos granița pe vremea comunismului 24 februarie 2025 Date prezentate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), relevă că,în timpul regimului comunist, 24.489 de cetăţeni români au trecut fraudulos graniţa, unii după mai multe încercări. Cele mai multe treceri ilegale au fost înregistrate în anii 80, cei mai mulţi care au recurs la acest mod de a… Citește mai mult
O persoană de lângă Trump a avut o conversație cu un serviciu secret străin. Tulsi Gabbard, șefa tuturor spionilor și apropiată de Rusia, a vrut să mușamalizeze raportul 7 februarie 20269 februarie 2026 Agenția Națională de Securitate (NSA) a detectat primăvara trecută dovezi ale unui apel telefonic neobișnuit între o persoană asociată cu serviciile secrete străine și o persoană apropiată lui Donald Trump, potrivit avocatului unui denunțător informat cu privire la existența apelului, relatează The Guardian. Situația extrem de delicată, care a tulburat… Citește mai mult
Miron Mitrea: Orice criză crează niște îmbogățiți. Sunt dezamăgit că citesc în presă astfel de stenograme și aștept de la Bologa să trimită dosarele în justiție 5 februarie 2023 „Orice criza creaza niste imbogatiti. De la Bruxelles incoace, criza COVID ne-a aratat ca s-au facut exagerari. Tot ce a aparut in presa par a fi nereguli, dar nu sunt alea groase. Unde sunt izoletele, Dumnezeule? De cand au aparut am facut glumele cu ele. Toata smecheria asta care se… Citește mai mult