Câți locuitori avea România la 1 ianuarie 2022. Românii sunt din ce în ce mai bătrâni Webpress, 30 august 202230 august 2022 Populaţia rezidentă a României a fost, la 1 ianuarie 2022, de 19,038 milioane de persoane, în scădere cu 163.600 persoane faţă de 1 ianuarie 2021, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuţilor-vii cu 156.000 persoane). Această valoare se ajustează cu numărul naşterilor şi deceselor care au fost declarate tardiv la oficiile de stare civilă. Potrivit INS, la 1 ianuarie 2022, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10,281 milioane persoane, în scădere cu 0,1% faţă 1 ianuarie 2021. Populaţia feminină la 1 ianuarie 2022 a fost de 9,728 milioane de persoane, în scădere cu 0,9% faţă de aceeaşi dată a anului precedent. Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2021, remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 122,4 (la 1 ianuarie 2021) la 123,6 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2022). 19,5% din populația României are peste 65 de ani Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie a stagnat la 15,8%, în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,2 puncte procentuale (de la 19,3% în 2021 la 19,5% la 1 ianuarie 2022). Astfel, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 54,0 (la 1 ianuarie 2021) la 54,4 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2022). România continuă să fie o ţară de emigrare, acest fenomen constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaţionale în anul 2021 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu puţin peste 16.000 persoane. În cursul anului 2021, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (50,2%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (54,7%). Administratie publica Comunicate noi Institutii publice Stiri
Stiri Robert De Niro și Critica sa Ferventă la Adresa Administrației Trump: O Analiză Detaliată 15 iunie 2026 Robert De Niro lansează o critică dură la adresa lui Donald Trump, evidențiind problemele sociale și politice actuale din America. Citește mai mult
Român, arestat în Italia după ce a furat un pui rotisat. Motivul pentru care instanța l-a iertat 21 februarie 2024 Un român în vârstă de 33 de ani a fost săltat de polițiști dintr-un supermarket Il Gigante din Bergamo, după ce a fost prins încercând să fure un pui întreg rotisat și mai multe produse de igienă personale, cum ar fi creme hidratante și tonice pentru bărbierit, relatează Știri Diaspora. … Citește mai mult
Drama fără sfârșit a unei familii al cărei copil a murit dintr-o eroare medicală. Ce DESPĂGUBIRI a decis instanța 7 martie 2023 Andrei Claudiu Tiseanu avea doar 14 ani când s-a îmbolnăvit. Totul a început la finalul lunii noiembrie, în 2015, când băiatul se îndrepta către liceu. În drum spre școală, i s-a făcut brusc rău și a leșinat. Deși salvatorii au ajuns rapid la fața locului, diagnosticul pus copilului ar fi… Citește mai mult