Adrian Anghelescu, primar Giurgiu „Nu începem școlile pe 3 ianaurie. Nu avem bani de încălzire a claselor” Webpress, 30 decembrie 2021 „Nu eu decid, eu mă lupt pentru prezența fizică în școli. Avem nevoie de 9 milioane de lei de la guvern. Îmi dau și mandatul pentru căldură în scoli. Sunt probleme critice naționale pe care cineva ar trebuie să le spună. Atilla Cseke, prin altcineva, a spus că s-a dat bani, 5 milioane de lei, pentru cheltuieli, în contextul în care eu cerusem 22 de milioane. Toți banii se duc pe achiziția de gaze. Banii necesari sunt pentru cumpărarea de gaze, cu 120% pentru luna următoare. Furnizorul nostru de gaz nu ne mai dă dacă nu achităm în avans. Aceasta este captivitatea, iar eu nu pot cere în avans bani de la utilizatori”, a declarat primarul. „Am o mâhnire în suflet pentru că la ultima cerere de ajutor pe care am făcut-o către Guvernul României din data de 20 decembrie, astăzi nu am primit un nu, categoric, dar ne înştiinţează că am mai primit nişte bani, astfel încât nu consideră oportun să mai susţină preţul subvenţionat acordat de către Primărie pentru energia termică. Nu ştim ce vom face în această situaţie. Ne găsim în situaţia să avem gaz plătit până la data de 3 ianuarie 2022”, a afirmat primarul Anghelescu. El spune că în acest context administraţia locală va face toate eforturile în primele zile ale anului 2022 ca toate fondurile care se strâng din impozite şi taxe să fie direcţionate către achiziţia de gaz. „Nu ştiam atunci când am prelungit prin hotărâre a Consiliului Local Municipal Giurgiu acea subvenţie de 60% la încălzire că preţul gazului va creşte de şase ori ajungând să cheltuim aproximativ un miliard opt sute de milioane de lei vechi pe zi. Asta înseamnă o cheltuială de aproximativ cinci milioane de euro pe sezonul rece. Este catastrofal pentru primăriile care nu au agenţi economici importanţi pentru o colectare importantă de TVA. Nu se poate trece peste această iarnă decât iarăşi cu ajutor guvernamental”, a mai declarat Adrian Anghelescu. Primarul municipiului Giurgiu spune că deja şcolile, creşele şi grădiniţele primesc agent termic după un program de 12 ore pe zi cuprins între orele 4 şi 16. „Îmi pare rău să o spun, mi-aş fi dorit să împărtăşim alte vremuri, dar trebuie să aprovizionăm cu ceea ce avem, vom da raţiile cu care deja bună parte din şcoli, grădiniţe, licee s-au obişnuit, dar să înţeleagă lumea că ăştia sunt banii comunităţii giurgiuvene. Ne întindem cât ne este plapuma şi cerem ajutor şi facem tot posibilul să primim acest ajutor şi să înţeleagă Guvernul României că nu se poate. Avem nevoie mai ales la spital, nu mai vorbim de creşe sau de grădiniţe, de şcoli, fiindcă ar fi o ruşine pentru noi, ca giurgiuveni, să trimitem elevii în on-line din cauza lipsei banilor pentru achiziţia de gaz pentru încălzire în sistem centralizat. Sunt alte localităţi din ţară care au primit sume importante pe care nu le pot cheltui şi aici am tras un semnal de alarmă şi sper ca cineva să se îndrepte asupra acestui fapt şi să ne pună la dispoziţie măcar o sumă de cinci milioane de lei, minimum necesar pentru lunile următoare”, a încheiat Adrian Anghelescu. Primarul spune că fără aceşti bani, „cu siguranţă” va fi frig în locuinţele giurgiuvenilor din luna ianuarie. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Washingtonul a negociat în secret cu Hamas pentru eliberarea ostaticilor americani din Gaza 5 martie 2025 Discuţiile au avut loc la Doha şi au fost conduse de Adam Boehler, emisarul american însărcinat cu ostaticii, a precizat sursa Reuters. Statele Unite au încercat întotdeauna să evite orice contact direct cu mişcarea islamistă palestiniană, care din 1997 este considerată organizaţie teroristă de către Washington. Rolul anterior al SUA… Citește mai mult
Stiri Tensiuni în sistemul de sănătate: Greva japoneză a Federației SANITAS și perspectivele unei greve generale 9 iunie 2026 Federația SANITAS a declanșat o grevă japoneză în spitale, cerând îmbunătățiri salariale și condiții mai bune de muncă. Acțiunea simbolizează nemulțumiri profunde și riscurile unei greve generale. Citește mai mult
Stiri Ghid complet pentru despăgubirea auto după furtuni: Ce trebuie să știi dacă mașina ta a fost avariată în Sectorul 2 1 iulie 2026 Furtunile severe afectează din ce în ce mai mult Bucureștiul. Primăria Sector 2 detaliază procedura de despăgubire pentru vehiculele avariate în urma furtunilor. Citește mai mult