Un pastor din SUA, declarat în moarte cerebrală, a început să dea semne de viață înainte să-i fie recoltate organele Webpress, 7 septembrie 20227 septembrie 2022 Soția unui pastor din Carolina de Nord, care a fost declarat în moarte cerebrală de către medici, spune că bărbatul a început să dea semne de activitate neurologică cu câteva minute înainte ca organele sale să fie recoltate pentru donație. Ryan Marlow, de 37 de ani, era internat timp de două săptămâni în Atrium Health Wake Forest Baptist Medical Center, cu diagnosticul de listeria, când medicii l-au declarat „decedat clinic” pe data de 27 august, a spus soția lui, Megan Marlow, într-o postare pe Facebook, potrivit The Independent. Starea bărbatului, tată a trei copii, s-a agravat după ce a suferit inflamații la nivelul creierului și a intrat în „moarte neurologică”, i-au spus medicii. Femeii i s-a spus că soțul ei, donator de organe, va fi ținut artificial în viață, până la identificarea pacienților care urmau să primească plămânii, inima și ficatul. Pe data de 30 august, familia și prietenii s-au dus la spital ca să-și ia rămas bun de la Ryan. Soția lui spune că a amânat foarte mult momentul, pentru că ceva o ținea pe loc și cu greu s-a decis să facă drumul până la Winston-Salem. „Inima mea pur și simplu nu voia să accepte asta”, a spus femeia pe Facebook. Când într-un final a ajuns la spital, una din nepoatele ei i-a spus că Ryan își mișcase picioarele în timp ce i s-au pus filmări cu copiii lui. Astfel, cu câteva minute ca organele să-i fie prelevate, Megan a cerut să i se mai facă un set de investigații, iar un CT a evidențiat semne de activitate cerebrală. „Din cauza circumstanțelor deosebite, a fost solicitat un grup de experți și acesta a descoperit că s-a făcut o greșeală și că soțul meu, de fapt, nu era în moarte cerebrală”, a spus Megan. „Echipa de prelevare a organelor aștepta acolo să-l ia în timp ce eu strigam la asistentă să oprească totul”, a mai spus femeia. După investigațiile care au arătat că Ryan era în viață, bărbatul a prezentat semne de intensificare a activităților cardiace și spasme, dar starea lui rămâne critică. Între timp s-au făcut demersuri ca el să fie transferat la un spital mai mare, însă decizia a fost deocamdată amânată. Ryan Marlow are un atelier în care repară piane și este pastor la o biserică baptistă din 2015. Listeria este de obicei cauzată de consumul de alimente contaminate cu bacteria Listeria monocytogenes, conform Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA, care estimează că aproximativ 1.600 de oameni din țară se îmbolnăvesc de listeria în fiecare an și aproximativ 260 mor. Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiinta / Cercetare Stiri
Alianța România Înainte a fost înregistrată la BEC. Crin Antonescu este candidat la prezidențiale 22 februarie 2025 PSD, PNL şi UDMR au semnat, miercuri, protocolul pentru constituirea alianţei electorale „România înainte”, în vederea susţinerii candidatului unic la preşedinţie, Crin Antonescu. Alianța este susținută și de grupul Minorităților Naționale din Parlamentul României. „Se constituie la nivel național Alianța Electorală formată din Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal și… Citește mai mult
Monden / Lifestyle Furtul neobișnuit dintr-un depozit al poliției: Ce înseamnă pentru comunitatea românească din Spania? 27 aprilie 202627 aprilie 2026 Doi români din Spania au încercat să își recupereze propria mașină dintr-un depozit al poliției, generând discuții despre comportamentul cetățenilor și percepția comunității românești în diaspora. Citește mai mult
Haos în cartierul Colentina din București: trafic rutier restricționat, autobuze și tramvaie deviate 9 noiembrie 2022 „De vineri, linia 21 va fi deviată pe mare parte din Şoseaua Colentina. traficul auto general va folosi linia de tramvai în zona Pasajului Doamna Ghica Având în vedere că, de vineri, 11.11.2022, traficul rutier general de pe Şoseaua Colentina va fi deviat pe linia de tramvai în zona Pasajului Doamna… Citește mai mult