Ciucă: România depune toate eforturile pentru a găsi soluții de furnizare, tranzit și stocare a cantităților de gaze necesare Republicii Moldova Webpress, 13 septembrie 2022 Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a asigurat că România depune toate eforturile pentru a găsi soluții de furnizare, tranzit și stocare a cantităților de gaze necesare Republicii Moldova. În privința energiei electrice, aceasta urmează a fi furnizată în cadrul infrastructurii de transport existente, urmând ca noi linii de interconectare să fie asigurate pe termen mediu și lung. În cadrul întrevederii, prim-ministrul Republicii Moldova a adus în discuție creșterea tranzitului de camioane la frontieră și nevoia unor măsuri suplimentare pentru fluidizarea traficului. În acest sens, noul punct de frontieră care va fi deschis la Bumbăta-Leova, pe un pod militar de pontoane, și preluarea traficului de mărfuri pe podul Rădăuți Prut-Lipcani vor contribui la decongestionarea zonelor aglomerate la punctele existente. O atenție specială a fost acordată de către premierul Nicolae-Ionel Ciucă sprijinului pe care Guvernul României îl poate oferi în cadrul procesului de pregătire pentru începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Prim-ministrul Natalia Gavrilița a făcut o trecere în revistă a stadiului actual al pregătirilor de la Chișinău în acest sens, cu precădere în domeniul justiției. Comunicate noi Stiri Nicolae Ciucă
Bitcoin a coborât sub pragul de 20.000 de dolari 18 iunie 202220 iunie 2022 Cotaţia bitcoin a scăzut sâmbătă sub pragul de 20.000 de dolari, cel mai redus nivel din ultimele 18 luni, continuând o tendinţă de scădere care se manifestă de câteva luni, pe măsură ce investitorii abandonează activele riscante în contextul creşterii dobânzilor. În jurul orei 09.06 GMT, cea mai importantă monedă… Citește mai mult
Biden: SUA nu vor recunoaște niciodată, niciodată, niciodată referendumurile din Ucraina 30 septembrie 2022 „Vreau să fiu foarte clar în această privinţă: Statele Unite nu vor recunoaşte niciodată, niciodată, revendicările Rusiei asupra teritoriului suveran al Ucrainei”, a spus preşedintele american în cadrul unui summit de la Washington care a reunit liderii insulelor din Pacific, relatează AFP. „Aşa-zisele referendumuri au fost o parodie, o parodie… Citește mai mult
Stiri Amânarea forajelor petroliere în Groenlanda: O analiză a implicațiilor legate de mediu și politicile globale 13 august 2026 Decizia companiei Greenland Energy de a amâna forajele în Groenlanda subliniază interacțiunile complexe dintre afaceri, politică și mediu. Citește mai mult