Google va trebui să plătească o amendă de 4,125 miliarde euro, după decizia Tribunalului General al UE Webpress, 14 septembrie 202214 septembrie 2022 Google, divizie a companiei americane Alphabet, a suferit a doua înfrângere în mai puţin de un an, după ce Tribunalul General al Uniunii Europene a fost de acord cu autorităţile UE de reglementare antitrust că a abuzat de poziţia sa dominantă, dar a redus amenda cu 5% din cauza dezacordului la un punct. Google a pierdut recursul la amenda de 2,42 miliarde euro impusă în 2017 de Comisia Europeană, deoarece gigantul american ar fi abuzat de poziţia sa dominantă favorizând propriul serviciu de comparare a preţurilor în detrimentul rivalilor europeni. „Tribunalul General al Uniunii Europene confirmă în mare măsură decizia CE conform căreia Google a impus restricţii nelegale producătorilor dispozitivelor mobile Android şi operatorilor reţelei mobile, în scopul de a consolida poziţia dominantă a motorului său de căutare. Pentru a reflecta mai bine gravitatea şi durata încălcării reglementărilor, Tribunalul General al Uniunii Europene consideră totuşi că este adecvată impunerea unei amenzi de 4,125 miliarde euro la Google, motivarea fiind diferită în anumite aspecte faţă de cea a Comisiei Europene”, au stabilit judecătorii. Decizia reprezintă o victorie importantă pentru Margrethe Vestager, comisarul european pentru Concurenţă şi vicepreşedintele executiv pentru o Europă pregătită pentru era digitală. Astăzi, oficialii Google şi-au exprimat dezamăgirea faţă de sprijinirea de către Tribunalul General al Uniunii Europene a verdictului Comisiei Europene împotriva companiei. „Suntem dezamăgiţi că nu a fost anulată decizia în totalitate de către Tribunalul General al Uniunii Europene. Android a creat mai multe posibilităţi de alegere pentru toată lumea, şi nu mai puţine, şi sprijină mii de afaceri de succes în Europa şi în întreaga lume”, a precizat compania. În ultimul deceniu, Comisia Europeană a acordat amenzi în valoare totală de 8,25 miliarde de euro celui mai popular motor de căutare online din lume pentru că acesta şi-a blocat rivalii în ceea ce priveşte cumpărăturile online, smartphone-urile Android şi publicitatea online. Cel mai popular motor de căutare din lume este de mult timp analizat pe plan global de autorităţile antitrust şi de grupurile de consumatori din cauza practicilor sale de afaceri, care în unele cazuri au dus la amenzi uriaşe. Comunicate noi Internet Monden / Lifestyle Stiri
Zeci de percheziții în mai multe județe – Operațiune masivă a autorităților – Cine sunt cei vizați 1 octombrie 2023 ”La data de 1 octombrie 2023, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara, efectuează 44 de percheziţii domiciliare, în judeţele Arad, Bihor, Hunedoara, Alba, Sibiu, inclusiv la sediile şi punctele de lucru ale unor persoane juridice, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor… Citește mai mult
Stiri Întâlnirea Controversată dintre Șefa CCR și Ilie Bolojan: O Analiză a Implicațiilor pentru Justiția Română 16 august 2026 Întâlnirea dintre șefa CCR și Ilie Bolojan a stârnit controverse, solicitând clarificări din partea CSM pentru a menține încrederea publicului în justiție. Citește mai mult
Klaus Iohannis semnalează un moment de cotitură pentru Parteneriatul Estic: „Pandemia de COVID-19 a accentuat provocările interne” 15 decembrie 2021 În cadrul intervenției sale, președintele României a salutat inițiativa organizării Summitului Parteneriatului Estic, ca semn al angajamentului comun la nivel european de a transmite un mesaj ferm de susținere față de partenerii estici, precum și de încredere în viitorul Parteneriatului. Președintele Klaus Iohannis a menționat în cadrul Summitului că desfășurarea… Citește mai mult