Scandalul Blue Air. Ce fac românii care nu ajung la o înțelegere cu compania. Anunțul comisarului european pentru Transporturi Webpress, 14 septembrie 2022 Românii afectaţi de situaţia de la Blue Air trebuie să se adreseze companiei, iar dacă nu se rezolvă cu compania, Autorităţii pentru protecţia consumatorilor, a declarat pentru Agerpes, comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.Adina Vălean spune că efectele situaţiei de la Blue Air, deşi cauzate de o situaţie specială, nu sunt noi în Europa.”Noi am văzut în cursul sezonului de vară întreruperi şi probleme cu întârzieri, anulări de zboruri, peste tot în Europa. Asta s-a datorat faptului că multe dintre companiile aeriene sau dintre companiile din sistemul aerian, inclusiv cele care operează la sol sau cele legate de aeroporturi, au avut dificultăţi în a-şi susţine serviciile din cauza lipsei de personal, în principal. Adică post-pandemie multe companii şi-au concediat angajaţii şi a fost mai dificil să îşi refacă efectivele. Dincolo de cauza pentru care s-a întâmplat cu Blue Air, situaţii legate de anulări de zboruri şi întârzieri au fost permanent în timpul sezonului”, a afirmat Adina Vălean.Înaltul oficial european a precizat că în cazul Blue Air „e o situaţie specială legată de partea financiară, de bonitatea companiei, este o altă discuţie”. „Ce mă interesează pe mine, la nivel european, este ca pasagerii care au dreptul la rerutare, rambursare, sprijin, despăgubiri, să poată beneficia de aceste drepturi ale lor. (…) Sigur, se întâmplă, important este ca cei care au fost afectaţi de această situaţie să-şi poată primi drepturile, să fie rambursaţi. Ei trebuie să se adreseze companiei, dacă nu se rezolvă cu compania, Autorităţii pentru protecţia consumatorului. Din evaluarea noastră, ăsta este sistemul care a funcţionat destul de bine şi post întâmplările din pandemie. Deci asta îi încurajez şi pe cei care au fost afectaţi de situaţia de la Blue Air”, a declarat comisarul european pentru transporturi.Ea a precizat că „noi nu avem posibilitatea să evaluăm bonitatea companiei, asta o face autoritatea care o licenţiază la nivel naţional şi cred că se aşteaptă, probabil, planul de restructurare. Sper ca lucrurile să meargă bine, pentru că ar fi păcat, e o companie care a deservit România şi călătorii din România în condiţii foarte bune de-a lungul timpului şi ar fi păcat ca problemele ei să fie ireversibile”.Nu în ultimul rând, Adina Vălean a spus că autorităţile din România, guvernul, s-au implicat aproape imediat în a căuta soluţii pentru repatriere, „”nu pot decât să apreciez acest lucru” Comunicate noi Stiri
Stiri Mark Rutte: Provocarea cheltuielilor NATO pentru susținerea Ucrainei 21 mai 2026 Mark Rutte a subliniat discrepanțele în sprijinul financiar acordat Ucrainei de către statele NATO, cerând o revizuire a angajamentelor financiare. Citește mai mult
Izvorul Tămăduirii 2022. Când pică această sărbătoare în calendarul ortodox 28 aprilie 2022 Așadar, sărbătoarea este închinată Maicii Domnului și face parte din seria sărbătorilor mici, închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Anul acesta, Izvorul Tămăduiri 2022 se sărbătorește pe data de 29 aprilie 2022. De asemenea, sărbătoarea amintește și de Vinerea Mare. Maica Domnului, care a vărsat lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, se arată… Citește mai mult
Azi este sărbătorit Sfântul Gheorghe. Mesajele premierului și ministrului Apărării 25 aprilie 2022 Premierul Nicolae Ciucă le-a urat luni „La mulţi ani” românilor care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. „Credincioşii creştini îl prăznuiesc astăzi, în a doua zi a Sfintelor Sărbători de Paşte, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, simbol al dreptăţii, dăruirii şi sacrificiului de sine. Purtător al biruinţei pentru istoria Bisericii Creştine, semnificaţia… Citește mai mult