Codrin Ștefănescu: „Dezbaterile pe Legile justiției, o mascaradă totală. Suveranitatea României va fi pierdută!” Webpress, 15 septembrie 2022 „Ieri a fost prima zi în Parlament, alocată așa ziselor ”dezbateri” pe Legile justiției. Adică a fost o mascaradă totală. Români! Trădarea suveranității României și a intereselor românilor, de către parlamentarii coaliției de guvernare, a luat forme inimaginabile, chiar și pentru globaliștii de lângă noi, care cred că în România funcționează dictatura occidentală, cu sediul la Bruxelles. A.P.P. prin delegația proprie de specialiști în domeniul juridic (magistrați și avocați, condusă de deputatul A.P.P. Francisc Tobă), a susținut la această reuniune a celor două Camere parlamentare, toate amendamentele românești și propunerile românești de modificare la Legile ”justiției lui Cătălin Predoiu”. Români! Delegația A.P.P., dar și reprezentanții Asociaților de magistrați, au constatat că membrii comisiei care au prezidat prima zi de ”dezbatere”, cât și parlamentarii coaliției trădătoare aflate la guvernare, au misiunea clară de a impune cât mai urgent aceste legi aberante. Români! Parlamentarii care ar fi trebuit să vă reprezinte în forul legislativ, care ar fi trebuit să-și apere țara de ingerințele străine, parlamentari cărora le-ați acordat votul, v-au trădat, și au călcat în picioare existența, și suveranitatea României și a românilor! Acești parlamentari ai coaliției de guvernare, au executat doar ordinele trasate de la Bruxelles, către șefii lor. În mod dovedit și clar, acești parlamentari nu mai au nicio legătură cu Patria și cu Poporul român! Vom publica lista cu cei 15 parlamentari executanți. A.P.P. nu va capitula, va lupta până la capăt, pentru a stopa sau anula aceste acte antiromânești! În concluzie: Dacă coaliția de guvernare, sclava birocraților de la Bruxelles, nu va accepta modificările propuse de către APP și Asociațiile de magistrați, vom sesiza Avocatul Poporului, vom contesta la CCR și vom depune Plângeri penale pe numele semnatarilor, inclusiv a lui Cătălin Predoiu! A.P.P. susține integritatea și suveranitatea României!”, se arată în comunicatul liderului Alianței Pentru Patrie. Comunicate noi Stiri
CULISELE STATULUI PARALEL. Tot românii plătesc dezastrul Blue Air. Cât de mare este gaura în buget 28 noiembrie 2022 Președintele AAAS, Daniel Geantă, a explicat, într-un interviu la Gândul, ce va face statul după ce va prelua 75% din acțiunile Blue Air. Blue Air, care a început să adune datorii, inclusiv la stat, prin nerestituirea ajutorului de aproape 62 de milioane de euro primit în pandemie, s-a asigurat din… Citește mai mult
Procurorii ridică documente de la Direcția pentru Cultură a Municipiului București, în dosarul privind furtul artefactelor dacice 29 ianuarie 2025 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) a anunțat sâmbătă că a fost întocmit un dosar penal, din oficiu, în cazul sustragerii pieselor din tezaurul dacic expuse la Muzeul din Drents, Regatul Țărilor de Jos. Pe 25 ianuarie, Inspectoratul General al Poliției Române a fost notificat… Citește mai mult
Kia și Vodafone Business își extind parteneriatul, oferind noi servicii infotainment clienților din Europa 15 iunie 2023 Kia și Vodafone Business au anunțat astăzi o extindere pe mai mulți ani a parteneriatului lor strategic existent pentru a oferi clienților servicii avansate de streaming și infotainment conectate în mașină în peste 40 de țări din Europa. Conform parteneriatului extins, semnat de Hyundai Motor Group (HMG), Vodafone Business va… Citește mai mult