Adina Vălean, despre reducerea consumului de energie: Nu intenționez să scot frigiderul din priză , 15 septembrie 2022 Comisarul a mai precizat că fiecare țară trebuie să decidă modul în care va obține reducerea de 5% a energiei. ,,Noi, românii, suntem foarte sensibili. Şi eu am făcut lecţiile la lampa cu gaz pentru că se închidea lumina”, a arătat comisarul european. Toate aceste afirmații vin în contextul în care Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a cerut statelor europene să diminueze consumul de energie în orele de vârf pentru a diminua dependenţa faţă de Rusia. Comunicate noi Stiri
Ursula von der Leyen, realeasă pentru un nou mandat la președinția CE. Ce alte înțelegeri au făcut liderii europeni 25 iunie 2024 La negocierile pentru împărţirea principalelor funcţii de conducere ale instituţiilor UE, liderii europeni au convenit nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat în postul de preşedintă a Comisiei Europene, au declarat marţi, 25 iunie, agenţiei DPA surse implicate în discuţii. Read More
Incendiu la Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă 11 iunie 2024 Potrivit unor surse, ar fi vorba despre un început de incendiu minor, fără flacără, localizat la o pompă. Astfel, conform procedurilor, personalul ar fi fost evacuat. Până în acest moment nu există informații despre eventuale victime sau pagube materiale. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a precizat că nu este… Read More
Cum deosebești mierea naturală de cea contrafăcută. 5 sfaturi care te vor ajuta să nu cazi în capcana falșilor apicultori 1 februarie 2024 Producatorii si specialistii in alimentatie dezvaluie cateva trucuri care ii ajuta pe consumatori sa faca diferenta intre un produs contrafacut si unul natural, potrivit mierepenet.ro. Din start e bine sa se stii ca mierea contrafacuta nu prezinta nicio aroma, poate fi separata in straturi si este limpede, fara pic de… Read More