Coadă de 4 kilometri la Westminster Hall, din Londra: mii de persoane aşteaptă să-i aducă un ultim omagiu Reginei Elisabeta a II-a Webpress, 15 septembrie 2022 Mulţi dintre cei veniți la Londra au stat la coadă încă din timpul nopţii pentru a avea şansa să treacă pe lângă sicriul cu în care se odihnește suverana britanică, aflat în continuare la Palatul Westminster, relatează dpa, preluat de Agerpres.La ora 08:00 joi dimineaţa, coada se întindea pe aproximativ 4 kilometri şi ajungea până la Borough Market. Sicriul, aşezat pe un catafalc şi învelit în drapelul regal, continuă să fie păzit în permanenţă de gărzi.Până în prezent, sute de persoane, de toate vârstele, au trecut pe lângă sicriul reginei Elisabeta. Printre ele s-a aflat și fostul premier britanic Theresa May şi soţul ei, Philip. Sicriul cu corpul Elisabetei a II-a a ajuns miercuri după-amiază la Westminster Hall, la capătul unei procesiuni emoţionante ce a început de la poarta Palatului Buckingham. Regele Charles al III-lea a condus familia regală în procesiune, mergând în urma sicriului. Sora sa, Anne şi fraţii lor, Andrew şi Edward au însoţit cortegiul funebru pe jos, alături de nepoţii reginei, prinţii William şi Harry. Cortegiul a înaintat prin centrul Londrei, iar unii oameni dintre cei care asistau la procesiune de pe marginea drumului au aruncat trandafiri galbeni în calea sicriului suveranei, mai arată sursa citată. Comunicate noi Stiri
Vremea 6 decembrie – Urmează o săptămână de ninsori, ploi și lapoviță – Ce zone sunt vizate 6 decembrie 2021 Astazi in sud-estul ţarii, vremea se va încalzi faţa de ziua precedenta, devenind calda pentru aceastã datã; cerul va prezenta înnorãri temporare, dar numai izolat se vor semnala ploi slabe sau burniţã. În celelalte regiuni vremea va fi predominant închisã, iar mai ales în prima parte a zilei, local şi… Citește mai mult
Stiri Promisiunile Guvernului Mureșan: O Analiză Detaliată a Măsurilor Economice Propuse pentru Pensii și TVA 26 septembrie 2026 Guvernul Mureșan propune măsuri economice importante, inclusiv indexarea pensiilor și reducerea TVA, într-un context economic complicat. Analizăm implicațiile acestor promisiuni. Citește mai mult
Sfinții Apostoli Petru și Pavel – Sărbătoare uriașă, 29 iunie – Calendar ortodox – Care e tradiția acestei zile deosebite – Cruce cu roșu 29 iunie 202329 iunie 2023 Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. “Potrivit tradiţiei, Sfântul Petru este domnul lupilor, care nu îndrăznesc să atace oamenii fără voia sfântului; el are şi cheile Raiului şi supraveghează balaurii din cer care sparg gheaţa şi o transformă în grindină; el merge prin lume să afle suferinţele creştinilor, pe care le… Citește mai mult