Prețul lemnului de foc, PLAFONAT. Exportul, limitat temporar. Anunțul Ministerului Mediului Webpress, 15 septembrie 2022 „În contextul crizei energetice pe care o traversează Europa, precum și al perspectivelor pe termen scurt și mediu, constatăm o serie de creșteri artificiale ale prețurilor la majoritatea materiilor prime utilizate drept combustibil pentru încălzire”, a anunțat ministrul Mediului, Barna Tánczos. Potrivit datelor oficiale, în România, peste 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc sau cu produse derivate. „Considerăm că, atunci când categorii întregi de cetățeni riscă să devină victimele unor creșteri de preț nejustificate, în situații speciale și pe perioade limitate de timp, statul are datoria să intervină și să blocheze posibilitatea apariției unor astfel de situații. În prezent, specialiștii noștri lucrează pentru a stabili toate detaliile, pe care le vom prezenta în foarte scurt timp”, a explicat ministrul. Pe lângă plafonarea prețurilor, proiectul de act normativ ar urma să limiteze, temporar, și exporturile de lemn de foc și a produselor derivate pentru încălzire. Comunicate noi Stiri
Stiri Tensiuni Internaționale: Lavrov și Refuzul Armistițiului în Ucraina 12 octombrie 2026 Declarațiile lui Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, resping apelul lui Zelenski pentru un armistițiu, subliniind tensiunile continue în conflictul ucrainean. Citește mai mult
Stiri Provocarea electorală a lui Giorgia Meloni: Ascensiunea generalului Roberto Vannacci și impactul său asupra politicii italiene 14 iunie 2026 Ascensiunea generalului Roberto Vannacci cu partidul său de extremă dreapta reprezintă o provocare semnificativă pentru premierul Giorgia Meloni și pentru stabilitatea politică a Italiei. Citește mai mult
Arhitectura / Design Cum te poate ajuta o agentie web design in promovarea afacerii 8 iulie 202031 martie 2022 Orice tip de afacere trebuie sa se bucure de promovare in mediul online. Aceasta informatie nu mai reprezinta un secret pentru niciun antreprenor care isi doreste sa abordeze o plaja cat mai larga de clienti. Internetul este folosit de fiecare client care are nevoie de serviciile sau produsele tale, iar… Citește mai mult