Bărbat arestat pentru trafic de minori în stare de recidivă: Fată, exploatată prin metoda “loverboy” – Detalii șocante Webpress, 16 septembrie 2022 În cauză, s-a reținut faptul că, în luna iulie 2022, inculpatul a recrutat, profitând de starea de vădită vulnerabilitate (provenind dintr-o familie dezorganizată) și prin inducere în eroare (folosind metoda “loverboy”), o persoană vătămată minoră, în vârstă de 13 ani, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției. Ulterior, în perioada iulie – august 2022 acesta a transportat persoana vătămată la un local dintr-o comună din județul Giurgiu și în alte locații, constrângând-o, prin amenințare și acte de violență, să întrețină relații sexuale cu mai mulți clienți contra unor sume de bani pe care și le-a însușit în totalitate. În cursul zilei de astăzi, Tribunalul Giurgiu a admis propunerea procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Giurgiu și a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Acţiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu. Comunicate noi Stiri
Date alarmante din Spania: Tot mai mulți români renunță la cetățenia română ca să devină spanioli cu acte în regulă 23 iunie 202323 iunie 2023 Renunțarea la cetățenia română nu pare să fie o problemă pentru compatrioții din Spania, care aleg într-un număr mare să devină legal spanioli. Provincia Castellón a înregistrat un număr record de acordare a cetățeniei spaniole străinilor. În anul 2022, au fost acordate 2.654 de documente naționale de identitate (DNI), ceea… Citește mai mult
Stiri Impactul Vântului Puternic în România: Analiză Detaliată a Codului Galben și Implicațiile pentru Cetățeni 29 mai 2026 Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt puternic, anunțând intensificări semnificative în România. Acest articol analizează impactul acestor condiții meteorologice asupra cetățenilor și infrastructurii. Citește mai mult
Dacă faci ASTA în timp ce dormi, mergi de urgență la doctor – este semn de CANCER 11 ianuarie 202212 ianuarie 2022 Cu cât descoperim mai devreme boala, cu atât mai multe șanse de vindecare avem. Din acest motiv, prevenția, dar și prezentarea de urgență la medic la cel mai mic motiv de îngrijorare sunt esențiale, mai ales pentru persoanele care au în familie un istoric în acest sens. Și totuși, nu… Citește mai mult