România, la adăpost – Gradul de umplere a depozitelor de gaze a ajuns, sâmbătă, la 80% , 17 septembrie 2022 Stocarea gazelor în depozite va continua până la 30 octombrie. Gradul de 80% reprezintă pragul minim aprobat pentru România în noul regulament al Comisiei Europene. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri, că la nivelul Uniunii Europene stocurile comune de gaze au ajuns la 84%. „Prietenii noştri din ţările baltice au depus eforturi uriaşe pentru a pune capăt dependenţei lor de Rusia. Au investit în energia din surse regenerabile, în terminale GNL şi în conducte de interconectare. Toate acestea au fost înfăptuite cu costuri ridicate, însă dependenţa de combustibilii fosili din Rusia are un preţ mult mai mare. Trebuie să ne debarasăm de această dependenţă în întreaga Europă. Am convenit aşadar să constituim stocuri comune. Am ajuns deja la 84%: mai mult decât obiectivul pe care ni l-am fixat”, a spus von der Leyen. Comunicate noi Stiri
Povestea eroului care a intrat în foc să-și salveze vecinii și a murit carbonizat 15 octombrie 2022 Alerta a fost dată la 112 puțin după ora 21. Incendiul, declanșat la o casă de pe strada Mărășești din Eforie Nord, se manifesta cu flăcări mari și degajări uriașe de fum. La vederea flăcărilor, Ionuț nu a ezitat şi a sărit să scoată din foc victimele, doi bărbați, de… Read More
Doliu în fotbalul românesc! Un jucător emblematic de la Cluj a murit 21 iunie 2023 „Drum lin spre îngeri, Simion Moguț! Simion Moguț a fost unul dintre cei 11 jucători trimiși în teren de Andrei Sepci în finala Cupei României din 1965 cu Dinamo Pitești. „Moțul” a avut intervenții salvatoare în acel joc disputat pe Stadionul „Republicii” din București, contribuind masiv la victoria ce ne-a… Read More
Trump, dat de gol de tehnologia prietenului Musk? AI-ul Grok spune că este o probabilitate de 75-85% ca liderul de la Casa albă să fie omul rușilor 6 martie 2025 Primul discurs semnificativ al președintelui Donald Trump în cel de-al doilea mandat a avut loc marți seara, 4 martie, și a prezentat toate trăsăturile unui mesaj care ar fi putut fi rostit de un „agent rus” compromis de însuși președintele rus Vladimir Putin, conform chatbotului AI Grok, creat de o… Read More