Bărbat reţinut după ce a intrat în locuinţa unui bătrân, l-a bătut şi i-a furat peste 11.000 de lei Webpress, 18 septembrie 2022 Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a transmis, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii au fost sesizaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, prin apel 112, de un bărbat de 34 de ani, din comuna Poiana Mare, cu privire la faptul că vecinul său, un bărbat de 77 de ani, a fost tâlhărit. „La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii, care din primele cercetări au stabilit că, în urmă cu aproximativ 20 de minute, în timp ce persoana vătămată dormea, în imobilul sau, unde locuieşte singur, ar fi pătruns un bărbat pe care nu l-a recunoscut, care iniţial l-ar fi ameninţat, cerându-i bani, iar ulterior l-ar fi lovit cu pumnii peste faţă şi corp, deposedându-l de suma de 11.400 de lei, după care a părăsit imobilul, plecând într-o direcţie necunoscută. Bărbatul de 77 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, precizează comunicatul de presă. Poliţiştii au început căutările şi au găsit într-un bar din localitate, un bărbat de 32 de ani din Poiana Mare, care avea asupra sa suma de bani furată de la bătrân. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, urmând să fie prezentat, luni, instanţei cu propunere de arestare preventivă. Comunicate noi Stiri
Stiri George Simion și Suspendarea lui Nicușor Dan: O Analiză Complexă a Procesului și Implicațiilor Politice 9 iunie 2026 George Simion a reluat tema suspendării lui Nicușor Dan, generând dezbateri intense în peisajul politic românesc. Articolul analizează complexitatea procesului și implicațiile sale. Citește mai mult
Stiri Preferințele de vot ale românilor: Analiza sondajului CURS și implicațiile politice pentru viitor 23 septembrie 2026 Analiza sondajului CURS evidențiază o schimbare în preferințele de vot ale românilor, cu AUR pe primul loc și PSD în creștere. Descoperiți implicațiile acestei dinamici politice. Citește mai mult
Când vor fi încărcate cardurile sociale pentru alimente. O nouă tranșă de 250 de lei urmează să ajungă la 2,6 milioane de români 14 aprilie 2024 „De mâine, 15 aprilie, începe încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu o nouă tranşă de 250 lei pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili. Procesul de încărcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 15-25 aprilie 2024”, a scris Câciu pe pagina sa de… Citește mai mult