Preotul Visarion Alexa, acuzat de agresiune sexuală – DECIZIA Arhiepiscopiei Bucureștilor Webpress, 19 septembrie 2022 Avocata preotului Visarion Alexa, care a fost acuzat de agresiune sexuală, susține că între clientul său și presupusa victimă era o relație de prietenie, iar incidentul s-ar fi petrecut în aprilie, și nu în biserică. Victima a depus plângerea la poliție în iulie, în ultima zi când putea face acest demers. „A existat o relație de prietenie de aproximativ 2 ani, deci relația de duhovnic a fost dublată de o relație de prietenie. Partea vătămată recunoaște acest lucru. Dânsa comunica aproape non-stop, noaptea, ziua, cu părintele. Și în această, să zic așa, relație, pe fondul acelei prietenii și abordări personale, a intervenit și acest eveniment, incident, din aprilie 2022”, a declarat avocata preotului. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a reacționat la aceste informații spunând că nu cunoaște amănunte, dar că Arhiepiscopia Bucureștilor va începe, la rândul ei, o anchetă independentă. El a spus că vestea este una „absolut șocantă”. „Dacă acuzațiile aduse preotului menționat vor fi confirmate de autoritățile judiciare, cazul său va fi judecat și de autoritățile bisericești în cadrul Consistoriului bisericesc”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. „Imediat ce Arhiepiscopia Bucureștilor a aflat de acuzația față de părintele Visarion Alexa s-au început demersurile de anchetă internă în acest caz. Pe toată perioada anchetei, Părintele Visarion va fi suspendat din slujirea clericală. Nădăjduim să fie o simplă acuzație, o neînțelegere, fără a avea un fundament real”, a anunțat, la rândul său, preotul Ștefan Zară, consilier cultural și pentru comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Comunicate noi Stiri
Parlamentarul-FANTOMĂ de la Casa Poporului: CINE este deputatul care reprezintă minoritatea albaneză și prin ce s-a REMARCAT 16 februarie 2022 La depunerea jurământului, a fost singura dată când a deschis gura în plen. În rest, tăcere. Este deputat la al doilea mandat deja din partea minorității albaneze, dar, după 6 ani petrecuți în Parlament, abia acum a reușit să-și treacă un CV pe site-ul Camerei Deputaților. „Nu l-am considerat…Cine mi… Citește mai mult
Cea mai SCĂZUTĂ temperatură din acest an, înregistrată în această dimineață, în județul Suceava. Anunțul ANM 13 ianuarie 2022 La Stâna de Vale au fost -19, iar la Supuru de Jos și la Chișineu Criș au fost -18 grade, arată datele ANM. Diferența este foarte mare față de primele zile din an, când minimele nocture în Crișana, spre exemplu, au fost cu peste 25 de grade mai mari decât în… Citește mai mult
Angela Similea, rămasă fără casă din cauza datoriilor 30 decembrie 2023 Viața celebrei artiste a anilor 70-80 a început să se schimbe din anul 2009. Atunci, soțul Angelei Similea a fost diagnosticat cu o boală gravă, la scurt timp după ce mama sa a început să aibă probleme de sănătate. Cântăreața a fost nevoită să îi îngrijească de amândoi, care au… Citește mai mult