Pesta PORCINĂ a făcut prăpăd. 90% din populația de mistreți dintr-un județ a dispărut în 3 ani Webpress, 19 septembrie 2022 În 2019, conform unei evaluări a fondului cinegetic, în judeţul Arad exista un efectiv de 6.638 mistreţi, iar în prezent ar exista sub 600 de exemplare, potrivit datelor prezentate de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad. „De când a izbucnit epidemia, virusul a fost confirmat la aproximativ 400 de mistreţi, majoritatea găsiţi morţi pe fondurile de vânătoare”, a declarat directorul DSVSA Arad pentru Agerpres. DSVSA Arad precizează că pesta porcină africană nu mai este prezentă în judeţ, iar ultimul caz a fost înregistrat în luna martie. Totuşi, din 2019, în judeţ au fost afectaţi sau ucişi preventiv în focare aproximativ 48.000 de porci domestici (din ferme sau gospodării).Directorul Combinatului Agroindustrial Curtici, Dimitrie Muscă, declarase la sfârşitul săptămânii trecute că preţul cărnii de porc s-ar putea dubla în următoarea perioadă, iar una dintre cauze este pesta porcină africană, care a redus efectivele de porci din România, astfel că „la ora actuală se importă circa 85% din carnea de porc consumată în România”.Muscă arăta că autorităţile nu au luat măsuri suficiente pentru a se combate pesta, iar porcii mistreţi sunt în continuare principalul vector de răspândire a bolii. Comunicate noi Stiri
Stiri China și Iran: O relație strategică în umbra conflictelor din Orientul Mijlociu 17 septembrie 2026 Relația dintre China și Iran este influențată de recentul conflict din Yemen, care pune în evidență complexitatea geopolitică din Orientul Mijlociu. Beijingul caută stabilitate pentru a-și proteja interesele economice. Citește mai mult
CEO-ul Stellantis consideră fără sens normele Euro 7 24 februarie 2023 Directorul executiv al grupului Stellantis, Carlos Tavares, consideră că noile standarde EURO 7 obligă producătorii să devieze resurse importante de la electrificare fără a aduce beneficii majore. Într-o întâlnire cu jurnaliștii, generată de anunțul rezultatelor financiare ale grupului Stellantis, șeful acestuia, Carlos Tavares, a declarat că limitele mai stricte de… Citește mai mult
Stiri SUA și China în Era Inteligenței Artificiale: Reglementări și Provocări în Competitia Globală 30 septembrie 2026 În timp ce SUA caută reguli pentru reglementarea IA, China a implementat deja un sistem complex de control. Analizăm diferențele și implicațiile globale. Citește mai mult