Un român și trei francezi, reţinuţi după ce au fost prinşi în flagrant la braconaj – FOTO Webpress, 22 septembrie 2022 Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii Serviciul pentru Acţiuni Speciale Bistriţa-Năsăud au prins în flagrant delict, miercuri seara, mai multe persoane care ar fi participat la activităţi de braconaj, în comuna Sânmihaiu de Câmpie. Astfel, luptătorii de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale au prins în flagrant un bărbat de 44 de ani, din Sânmihaiu de Câmpie, şi trei cetăţeni francezi, cu vârste cuprinse între 51 şi 74 de ani, care ar fi participat la o partidă ilegală de vânătoare. Totodată, doi dintre cetăţenii francezi aveau la ei două arme letale, de vânătoare, care ar fi aparţinut bărbatului din Sânmihaiu de Câmpie. Cazul a fost preluat de poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, iar, din investigaţiile făcute până în prezent, a reieşit faptul că, în perioada 19-21 septembrie, cei patru ar fi mai desfăşurat 6 acţiuni de vânătoare neautorizate şi ar fi împuşcat 6 căpriori, pe care ulterior i-ar fi transportat la locuinţa cetăţeanului român. De asemenea, în timpul acţiunilor de vânătoare, cei trei cetăţeni francezi ar fi deţinut, purtat şi folosit o altă armă letală de vânătoare, care le-ar fi fost pusă la dispoziţie de către bărbatul din Sânmihaiu de Câmpie. La domiciliul acestuia, au fost descoperite şi ridicate 6 trofee, carnea şi 4 piei provenite de la căpriorii braconaţi, 5 arme deţinute legal şi care ar fi fost folosite la acţiunile de braconaj, precum şi un autovehicul care ar fi fost folosit la acţiunile ilegale de vânătoare. Cei patru bărbaţi au fost duşi la sediul Poliţiei, iar, în urma audierilor, au fost reţinuţi. Joi, ei vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unor măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept, braconaj şi transportul vânatului dobândit în urma unor activităţi de braconaj. Comunicate noi Stiri
Stiri Starea de sănătate a Papei Leon XIV: Recuperarea după intervenția chirurgicală și implicațiile pentru Biserica Catolică 15 octombrie 2026 Papa Leon XIV se recuperează după o intervenție chirurgicală importantă, iar starea sa de sănătate are implicații semnificative pentru Biserica Catolică. Citește mai mult
Stiri Kelemen Hunor și reacția sa la acuzațiile de influență externă în votul pentru Guvernul Veștea 17 iunie 2026 Kelemen Hunor a respins acuzațiile de influență externă asupra UDMR, subliniind importanța deciziilor autonome în politica românească. Analiza contextului politic și a impactului asupra comunității maghiare este esențială. Citește mai mult
Stiri Emil Boc și Dilema Alegerilor Anticipate: O Analiză a Contextului Politic Românesc 11 mai 2026 Declarațiile lui Emil Boc privind alegerile anticipate aduc în prim-plan criza politică din România, explorând responsabilitatea parlamentară și impactul asupra cetățenilor. Citește mai mult