NATO condamnă ferm „referendumurile false”! Încercări flagrante ale Rusiei de cucerire teritorială Webpress, 22 septembrie 2022 „Condamnăm în termeni cât mai fermi posibili planul de a organiza așa-numitele „referendumuri” privind aderarea la Federația Rusă în regiunile ucrainene controlate parțial de armata rusă. După cum a reafirmat Adunarea Generală a ONU în rezoluția sa „Agresiunea împotriva Ucrainei” adoptată la 2 martie 2022, nicio achiziție teritorială rezultată din amenințarea sau utilizarea forței nu va fi recunoscută ca legală. Aliații nu recunosc și nu vor recunoaște niciodată anexarea ilegală și nelegitimă a Crimeei de către Rusia. Referendumurile false din regiunile Donețk, Luhansk, Zaporijia și Herson din Ucraina nu au legitimitate și vor reprezenta o încălcare flagrantă a Cartei ONU. Aliații NATO nu vor recunoaște anexarea ilegală și nelegitimă. Aceste terenuri sunt ale Ucrainei. Facem apel la toate statele să respingă încercările flagrante ale Rusiei de cucerire teritorială. Aceste decizii rusești, inclusiv cu privire la o mobilizare militară parțială, reprezintă o nouă escaladare a războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei. Continuăm să respingem retorica nucleară iresponsabilă a Rusiei. Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru război, suferința imensă pe care agresiunea ei o aduce asupra poporului ucrainean, precum și costul războiului său, inclusiv pentru poporul rus care este acum mobilizat. Rusia are în puterea sa să pună capăt conflictului. Rusia trebuie să oprească imediat acest război și să se retragă din Ucraina. Reafirmăm sprijinul nostru neclintit pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional și pentru dreptul inerent al Ucrainei la autoapărare. Aliații NATO rămân hotărâți în a oferi sprijin politic și practic Ucrainei, deoarece aceasta continuă să se apere împotriva agresiunii Rusiei. NATO este o Alianță defensivă și va continua să lupte pentru pace, securitate și stabilitate în întreaga zonă euro-atlantică. Suntem uniți pentru a apăra și proteja fiecare centimetru din teritoriul Aliaților”, se arată într-un comunicat NATO. Comunicate noi Stiri
Stiri Reînarmarea Europei: Creșterea drastică a producției de armament și implicațiile sale globale 25 iulie 2026 Rheinmetall își dublează producția de armament în Europa, reflectând o tendință de reînarmare generată de conflictele recente. Analizăm implicațiile acestei decizii. Citește mai mult
Doi răniți într-un accident violent, în Constanța. Unul dintre șoferi consumase alcool și droguri 29 decembrie 2021 „Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 39, între localităţile Eforie Nord şi Eforie Sud. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 39 de ani, şi o autoutilitară, condusă de un bărbat,… Citește mai mult
Stiri Remobilizarea G7: Un nou efort internațional pentru sprijinul Ucrainei și presiunea asupra Rusiei 17 iunie 2026 Emmanuel Macron anunță o „remobilizare a G7” pentru a sprijini Ucraina și a intensifica presiunile asupra Rusiei, într-un context geopolitic tensionat. Citește mai mult