Lucian Bode: „Suntem în fața celei mai grave crize de securitate de după cel de-al doilea Război Mondial” Webpress, 23 septembrie 2022 „În contextul vizitei pe care o realizez în Regatul Spaniei, am avut astăzi o întrevedere cu domnul Fernando Grande Marlaska Gómez, omologul meu spaniol. Regatul Spaniei este un partener strategic și un prieten apropiat al României. În actualul context de securitate este necesar să ne consolidăm colaborarea pentru a aborda cât mai bine și mai coordonat subiectele de interes comun aflate pe agenda europeană, precum și pe agenda bilaterală. Vizita a reprezentat un prilej foarte bun pentru a consolida încrederea reciprocă și pentru a identifica soluții comune la provocările cu care ne confruntăm. Consider că este firesc să avem astfel consultări și un schimb de opinii aplicat, deoarece ne preocupă siguranța frontierelor europene și a cetățenilor noștri, iar cooperarea noastră întărește și încurajează lupta împotriva fărădelegii. Dialogul în domeniul afacerilor interne este excelent și se desfășoară la toate nivelurile. Împărtășim aceeași viziune cu privire la importanța combaterii criminalității sub toate aspectele ei și suntem pe deplin implicați în îndeplinirea acestui deziderat. Specificul cooperării româno-spaniole este legat inclusiv de cetățenii români care trăiesc în această țară. Este necesar să avem o foarte bună cooperare pentru a veni atât în sprijinul cetățenilor români care trăiesc în această țară, cât și al autorităților spaniole și al cetățenilor spanioli care au avut o contribuție substanțială la integrarea compatrioților noștri. Problema dublei cetățenii a fost de asemenea adusă în atenția omologului meu. Este un aspect deosebit de important pentru comunitatea noastră și menționez că am adus în discuție acest aspect în spiritul bunei colaborări și al valorilor noastre comune. Pe această cale, doresc să le mulțumesc partenerilor spanioli pentru spiritul ospitalier și de apreciere manifestat față de comunitatea românească din Regatul Spaniei. În cea ce privește cooperarea polițienească, aceasta este esențială pentru prevenirea și combaterea eficientă a infracționalității. Am discutat în cadrul întrevederii despre operațiunile comune desfășurate și participarea polițiștilor români în Echipe Comune de Anchetă ce au vizat combaterea traficului de persoane, a traficului de droguri, a traficului de autoturisme, a spălării de bani sau a infracțiunilor informatice în care au fost implicați cetățeni români și spanioli. Avem cadrul juridic necesar care ne permite continuarea cooperării eficiente deja existente între structurile de profil din cele două ministere și ne dorim să continuăm în aceleași coordonate. Dorim, de asemenea, să continuăm detașarea specialiștilor suport operativ din cadrul Poliției Române care îi vor sprijini atât pe colegii spanioli în acțiunile de prevenire și combatere a delincvenței de origine română, cât și pe cetățenii români aflați pe teritoriul spaniol. În context, am discutat cu domnul ministru despre faptul că anul 2023 va fi un foarte bun prilej pentru organizarea celei de-a patra reuniuni a Comisiei Mixte româno-spaniole în domeniul afacerilor interne, un format de cooperare bilaterală foarte eficient care permite specialiștilor din cadrul structurilor de profil să abordeze toate aspectele de actualitate și de interes comun. Suntem de câteva luni în fața celei mai grave crize de securitate de după cel de-al doilea Război Mondial și, pe cale de consecință, în fața unei crize umanitare majore cauzate de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei. Colegii spanioli au avut o contribuție semnificativă în ceea ce privește gestionarea crizei umanitare și de securitate cu care ne confruntăm pe plan european și vreau să le mulțumesc pe această cale. Este nevoie, poate mai mult ca oricând, de o cooperare strânsă între statele noastre, astfel încât să fim pregătiți să gestionăm corespunzător orice provocare în materie de securitate determinată de acest conflict, mai ales în contextul în care grupările de criminalitate organizată dau dovadă de flexibilitate și capacitate constantă de adaptare. Totodată, am abordat împreună cu omologul meu temele europene de interes comun, precum azilul și migrația, gestionarea frontierelor externe și aderarea României la spațiul Schengen. Cu privire la aderarea României la spațiul Schengen, am subliniat în cadrul discuțiilor cu omologul meu așteptările noastre în ceea ce privește existența unui echilibru între obligațiile pe care și le asumă fiecare stat membru UE, respectiv drepturile de care beneficiază. România și-a asumat toate obligațiile, dar nici astăzi, la mai mult de 10 ani de la încheierea evaluărilor tehnice, cetățenii români nu se bucură de dreptul de a călători fără controale în alte state membre. Spania este unul dintre principalii noștri susținători și un partener de încredere în plan european și contăm în continuare pe sprijinul ei, reconfirmat și de această dată. În încheiere, doresc să apreciez discuțiile foarte bune și constructive pe care le-am avut în cadrul acestei vizite care a reconfirmat excelenta relație de colaborare dintre ministerele noastre. Nu în ultimul rând, vreau să adresez mulțumiri speciale domnului ambasador BOLOGAN și întregii echipe de la Ambasada României la Madrid pentru facilitarea, planificarea și realizarea acestei vizite”, a declarat Lucian Bode. Comunicate noi Stiri
Președintele Turciei: „Israelul este un stat terorist care comite crime de război în Gaza” 15 noiembrie 2023 Vorbind cu două zile înainte de o vizită planificată în Germania unde se va întâlni cu cancelarul Olaf Scholz, Erdogan a spus că intervenţia militară a Israelului împotriva grupării militante palestiniene Hamas a inclus „cele mai perfide atacuri din istoria omenirii”, cu sprijin „nelimitat” din partea Occidentului. El a cerut… Citește mai mult
Cel mai sănătos mod în care poți să gătești pieptul de pui 7 august 2023 De ce să alegem pieptul de pui? Pieptul de pui este o sursă excelentă de proteine slabe, cu conținut scăzut de grăsimi saturate și calorii. De asemenea, oferă vitamine și minerale esențiale, cum ar fi vitamina B6, niacina și fosforul. Moduri sănătoase de gătit: 1. **Fierberea**: Această tehnică este simplă… Citește mai mult
Stiri Pisicile și Shakespeare: Cum o felină a devenit protagonistă în baletul ‘Romeo și Julieta’ din Izmir 17 iunie 2026 O pisică a intervenit pe scena baletului ‘Romeo și Julieta’, stârnind amuzamentul și admirația publicului. Această întâmplare evidențiază dragostea turcilor pentru pisici și impactul neprevăzut al animalelor în artă. Citește mai mult