Război în Ucraina – Ziua 217. Autorităţile pro-ruse revendică victoria şi în regiunea Doneţk la referendumul de anexare la Rusia – LIVE TEXT – Webpress, 28 septembrie 2022 Comisia electorală centrală a Republicii Populare Doneţk (DNR) a anunţat că 99,23% dintre alegători susţin anexarea la Rusia a acestei regiuni după numărarea a 100% din buletinele de vot, potrivit agenţiilor de presă ruse.Astfel, toate cele patru regiuni ucrainene – Zaporojie, Herson, Lugansk şi Doneţk – care au organizat aceste referendumuri la şapte luni după începutul invaziei ruse în Ucraina, s-au declarat în favoarea anexării la Rusia.”Toţi ne-am dorit (asta) de foarte mult timp”, a asigurat liderul DNR, Denis Puşilin, citat de RIA Novosti.”Ne reunim cu marea noastră patrie, cu marea Rusie”, a adăugat el, salutând rezultatul „colosal” al referendumului. UPDATE 06:30 – Noi imagini din satelit arată că marți au fost coloane de mașini de 16 kilometri la granița Rusiei cu Georgia, în contextul în care rușii cu vârstă de încorporare fug din țara natală pentru a scăpa de mobilizarea militară în războiul președintelui Vladimir Putin condus în Ucraina. UPDATE 06:20 – Coloana de mașini se întindea pe aproximativ aceeași distanță pe care se întindea și luni, potrivit imaginilor Maxar Technologies. Potrivit Frontex, în ultima săptămână, aproape 66.000 de cetățeni ruși au intrat în UE, mai mult cu 30% față de săptămâna precedentă. Majoritatea au ajuns în Finlanda și Estonia. UPDATE 06:101- Sosirile rușilor în Georgia aproape că s-au dublat, ajungând la aproape 10.000 de persoane pe zi după anunț, a declarat Ministerul de Interne georgian. UPDATE 06:00 – Ministerul de Interne din Kazahstan, o fostă republică sovietică din Asia Centrală, vecină cu Rusia, a declarat că 98.000 de cetățeni ruși au sosit în țară începând cu 21 septembrie. UPDATE 05:50 – Imagini video care circulă pe rețelele de socializare arată tineri ruși cu vârstă de încorporare care își rup picioarele unii altora pentru a scăpa de mobilizarea militară ordonată de Moscova. UPDATE 05:40 – Anterior, tot pe rețelele de socializare a apărut o înregistrare video în care un rus care tocmai fusese încorporat povestește că persoanele nou recrutate în Regiment 1 Tancuri nu au primit niciun fel de pregătire sau antrenament. „Fără să facem exerciții de tragere, fără pregătire teoretică. Nimic”, se aude un alt nou recrut. . Comunicate noi Stiri
Tinerii pensionari speciali de la guvern, cu venituri impresionante. Unii reușesc să cumuleze pensiile speciale cu un salariu de 10.000 de lei lunar 24 iunie 2023 Sumele de bani pe care angajații din sistemul public le primesc, adică pensionarii speciali ai guvernului, sunt uriașe, și avem și câteva exemple pentru a ilustra mai bine această situație. Romeo Simionescu secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne: A lucrat 20 de ani în minister iar în anul 2016… Citește mai mult
Stiri Frauda la examenul pentru permis: O analiză detaliată a scandalului care amenință integritatea sistemului de învățământ auto din România 24 iulie 2026 O rețea infracțională a facilitat obținerea permisului de conducere prin fraudă, folosind echipamente audio-video, punând în pericol siguranța rutieră. Citește mai mult
Stiri Inovație și Supraviețuire: Prima bombă aeriană ghidată a Ucrainei – O schimbare de paradigmă în războiul modern 19 mai 2026 Ucraina a dezvoltat prima bombă aeriană ghidată, marcând o etapă semnificativă în capacitățile sale de apărare și în războiul modern. Citește mai mult