Sărbătoare 28 septembrie. Zi importantă a ortodoxiei: mari sfinți sunt pomeniți în calendar

OrtodoxeSf. Cuv. Hariton Mărturisitorul; Sf. Proroc Baruh; Sf. Cuv. Neofit Zăvorâtul din Cipru

Greco-catoliceSf. cuv. Hariton Mărturisitorul

Romano-catoliceSs. Venceslau, m.; Laurenţiu Ruiz şi îns., m.; Fer. Amalia, m.

Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 28 septembrie.

A trăit în vremea împăratului Aurelian (270-275), în cetatea Iconia, din Licaonia, regiune din centrul Anatoliei.

Sfântul Hariton a fost prins în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor şi dus înaintea guvernatorului provinciei, pentru interogatoriu.

„Pentru ce nu te închini zeilor celor cu nume mare, cărora împăratul şi toţi supuşii îşi smeresc capetele lor?”, l-a întrebat judecătorul său. I-a răspuns lui Sfântul Cuvios Hariton, pentru că „Toţi idolii păgânilor sunt diavoli, care, oarecând, pentru mândria lor, au fost surpaţi din cer în iadul cel mai de jos, căci voiau să se asemene cu Dumnezeul cel prea înalt. Iar acum de către oamenii cei fără de minte şi înşelaţi caută să-i cinstească precum pe dumnezei. Însă şi ei, şi cei ce li se închină lor, vor pieri curând, şi ca şi fumul stingându-se se vor pierde, pentru aceea nu mă voi închina lor. Căci eu am pe adevăratul Dumnezeu, Căruia îi slujesc şi mă închin, Care este ziditor tuturor, Mântuitor al lumii Care trăieşte în veci” (Vieţile Sfinţilor).

A suferit apoi chinuri, bătăi şi torturi, în înfruntarea directă fără şovăire a guvernatorului, pus să-l judece şi să-l condamne. Cuviosul Hariton nu voia să se închine zeilor, spunând: „Eu am pe adevăratul Dumnezeu, Căruia îi slujesc şi mă închin, Care este ziditor tuturor, Mântuitor al lumii Care trăieşte în veci” (Vieţile Sfinţilor).

Întâmplându-se însă în acel timp ca împăratul să moară, prigoana împotriva creştinilor a încetat şi Cuviosul Hariton a fost eliberat.

Sfântul Hariton, de numele căruia este legată cea mai veche mănăstire palestiniană, s-a stabilit în ţinutul Faran, la nord-est de Ierusalim, în anul 330. Acolo a întemeiat lavra care îi va purta numele.

S-a retras din lume pentru a petrece viaţă pustnicească şi a mers la Ierusalim. Aflat în apropierea oraşului, a fost prins de o ceată de tâlhari care l-au legat într-o peşteră, sfătuindu-se să-l omoare. Aceştia au băut însă dintr-un vin otrăvit şi au murit, iar Sfântul Hariton a transformat peştera într-o mănăstire, unde în scurt timp s-a format o obşte monahală.

Dornic de linişte, a părăsit acel aşezământ şi a mers în pustie, fiind întemeietorul altor două mănăstiri.

Aproape de sfârşitul său, Sfântul Hariton, pentru a nu se face ceartă între cele trei obşti monahale pe care le-a format, a rânduit să fie îngropat în prima mănăstire zidită de el, unde a fost prins de tâlhari şi într-un fel minunat, prin darul lui Dumnezeu, a scăpat cu viaţă.