Bobby Păunescu, despre mobilizarea parțială din Rusia: „Este FALSĂ! Dacă voiau să facă ceva închideau granițele”. CINE sunt cei care părăsesc țara Webpress, 28 septembrie 2022 „Așa cum vorbeam de o cubanizare a României, așa se întâmplă și în Rusia. Cei care au o atitudine împotriva războiului, cei acre au o atitudine împotriva lui Putin pleacă și rămân… (Odată cu ei – n.r.) pleacă și banii, dar nu îl interesează banii pe Putin acuma. Pe el îl interesează războiul ăsta, să nu piardă, să nu moară. Pleacă cei care pot să iasă pe stradă și să facă mitingurile pe acre le-am văzut săptămâna trecută”, a afirmat Bobby Păunescu. În opinia sa, tocmai „în felul ăsta e gândită mobilizarea parțială” de către autoritățile de la Kremlin, respectiv „ca să scape” de oamenii anti-regim. „E o mobilzare falsă. Păi ce mobilizare este asta? Avem două categorii (de oameni – n.r.). Avem o categorie mai mică care se referă la armata alcoolizată, sau cum îi spuneau aștia (…). Aia e mai mult de ochii lumii, ca să arate că domne… Cei care pleacă sunt cei anti-Putin. El vrea să scape de ei. Și cum poți să o faci (să scapi de cei anti-regim – n.r.)? Așa cum am explicat, cum făcea Fidel Castro când plecau (oamenii – n.r.) și cum se întâmplă în România – sper că în mod nedorit, necalculat (la noi – n.r.). În Rusia este calculat: vrea să scape de cei care ies pe stradă și fac mitinguri împotriva lui. Altă explicație nu este”, a arătat președintele ARMIS. El a continuat: „Gândițiă-vă ce succes are (mobilizarea falsă – n.r.). Oamenii se autoflagelează fără să îi bată nimeni. Ăia care sunt anti-Putin își rup mâinile, picioarele”. Referitor la informațiile apărute în media internaționale, potrivit cărora persoanele care vor să iasă din țară ar primi la graniță ordinul de încorporare, Bobby Păunescu a precizat că acest lucru se întâmplă „ca să arate că fac ceva”. „Ei (autoritățile de la Kremlin – n.r.) dacă voiau să facă ceva închideau granițele. Dar nu vor să facă treaba asta. Se uită la ei – domne, cine e ăsta? Tânăr, 30 de ani, e agresiv, are niște idei clare, studii superioare: afară. Cala Fidel: erau două bărci să plece înspre Miami, mai punea încă două lângă, cu mâncare cu tot ce trebuie: plecați, băieți! (…) Ceaușescu de aia nu a rezistat, pentru că i-a ținut în țară”, a mai spus Păunescu. Continuarea dialogului în Matinal Realitatea FM: Comunicate noi Stiri
Horoscop 1 iunie 2024. Berbecii au în față o zi fierbinte pe alocuri și intensă prin tendința de a se impune în fața oricui, indiferent de consecințe 1 iunie 2024 Horoscop 1 iunie 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 1 iunie 2024: Ai în față o zi dinamică, fierbinte pe alocuri și intensă prin… Citește mai mult
Bobby Păunescu a cerut revocarea lui Sorin Oancea din funcția de administrator al B1 TV 18 noiembrie 2022 Astăzi s-a luat în discuție efectuarea demersurilor necesare în vederea atragerii răspunderii persoaneelor vinovate pentru daunele pricinuite societății B1 TV Channel SRL și desemnarea unei persoane de specialitate pentru efectuarea unui audit financiar. Pe ordinea de zi a Adunării Generale a Asociaților s-au aflat următoarele subiecte: 1. Analiza raportului de… Citește mai mult
Horoscop 22 august 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită să stea față în față cu ei și să își accepte slăbiciunile și calitățile așa cum sunt 21 august 2024 Horoscop 22 august 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 22 august 2024: Ai parte de o zi care îți aduce o infuzie importantă de… Citește mai mult