Sărbătoare 29 septembrie. Zi importantă a ortodoxiei: mari sfinți sunt pomeniți în calendar

OrtodoxeSf. Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Petronia

Greco-catoliceSf. cuv. Chiriac Sihastrul.

Romano-catoliceSS. Mihail, Gabriel şi Rafael, arhangheli

Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 29 septembrie.

Sfântul Chiriac era de neam din Corint; tatăl său, Ioan, era presbiter, iar mama sa, Evdochia; s-a născut pe timpul împăratului bizantin Teodosie II (408-450).

La optsprezece ani a plecat la Ierusalim şi s-a făcut monah, trăind până la vârsta de şaptezeci de ani în diferite obşti monahale.

În timpul cât a fost călugăr sub ascultare, Sfântul Cuvios Chiriac spunea despre sine că, fiind canonarh într-o mănăstire (membru al clerului a cărui principală îndatorire este supravegherea respectării ordinii canonice şi tipiconale a sfintelor slujbe) nu l-a văzut vreodată soarele mâncând, nici mâniindu-se pe cineva.

S-a retras la şaptezeci de ani în pustie, împreună cu ucenicul său, făcându-se vestit pentru darul pe care îl avea de tămăduire a bolnavilor.

În pustia Hatufa, unde s-au aşezat, nu aveau însă cu ce să se hrănească, verdeţurile care erau aici erau foarte amare.

Sfântul Chiriac s-a rugat atunci lui Dumnezeu şi, crezând bunătăţii lui, i-a spus ucenicului să adune din acele plante şi să le fiarbă, iar Dumnezeu, pentru rugăciunea sfântului, a prefăcut amărăciunea verdeţurilor acelora în dulceaţă şi părinţii s-au hrănit aşa patru ani.

Odată, când primiseră pâine de la un pelerin, ucenicul a fiert verdeţuri fără binecuvântarea bătrânului şi, când a gustat din ele, erau atât de amare, încât şi-a pierdut glasul din atâta amărăciune. Stareţul, înţelegând pentru ce şi-a pierdut vocea, s-a rugat deasupra capului lui şi i-a dat din Prea Curatele Taine şi aşa şi-a revenit.

Aflat în pustie, Cuviosul Chiriac a fost rugat de monahii uneia din mănăstirile ctitorite de Sfântul Hariton, care erau înfricoşaţi de lipsurile şi bolile ce veniseră asupra lor, să se stabilească în aceea mănăstire, crezând ei că dacă Sfântul Chiriac va fi în lavră, se va întoarce de la dânşii mânia lui Dumnezeu. Şi aşa a fost.

Mergând Cuviosul Chiriac în mănăstire, după dorinţa fraţilor, a vieţuit într-o peşteră sihăstrească, în care a stat Sfântul Hariton.

La nouăzeci şi nouă de ani ai vieţii sale, Sfântul Cuvios Chiriac a ales să meargă din nou la linişte unde a rămas încă opt ani, şi apropiindu-se de sfârşitul său, la rugăminţile părinţilor, s-a întors la peştera Sfântului Hariton.

„Cât de bătrân era, tot iubea osteneli şi nevoinţe, stând la cântări cu osârdie, şi niciodată nu s-a aflat şezând degeaba, ci sau se ruga, sau lucra ceva. Era bărbat bine, apropiat, prevăzător, învăţător şi binecredincios la stat înalt şi drept, având tot trupul fără vătămare, şi era plin de Duhul sfânt şi de Dumnezeiescul dar.

Iar când a binevoit Domnul nostru ca după multele lui osteneli să-l mute la cereasca odihnă, a fost lovit Cuviosul de o boală trupească şi a zăcut puţine zile. Deci, chemând pe egumenul locaşului aceluia şi pe fraţi, i-a învăţat pe ei pentru mântuire şi sărutând pe toţi, i-a binecuvântat. Apoi, căutând spre cer şi întinzându-şi mâinile, s-a rugat pentru toţi fraţii, dându-şi cinstitul şi sfântul său suflet în mâinile Domnului, în luna lui Septembrie, în douăzeci şi nouă de zile. El a trăit cu totul o sută şi nouă ani”.