Adrian Vasilescu, BNR: „Nu suntem în fața unei noutăți. Am avut inflație și de 300% în anii ’90” Webpress, 29 septembrie 2022 „Ne așteaptă o iarnă grea, dar noi românii am trecut, de-a lungul anilor, prin vremuri mult mai grele. Trebuie, totuși, să vedem analiza corectă a acestei situații economice. Statele Unite ale Americii și Vestul Europei vorbesc de o inflație cum nu a mai fost de 40 de ani. În schimb, noi, în România, vorbim de inflații uriașe care au tot fost, în ultimii ani. Am avut inflații și de 300%, dacă ne aducem aminte, în anul 1993 sau de 150% ca cea din anul 1997. Acum, avem inflație de 13%. Nu suntem în fața unei noutăți. BNR face ce fac și alte bănci centrale precum Rezerva Federală a SUA sau Banca Centrală Europeană ori Banca Japoniei. Aceasta inflație este una de import. 80% din ea vine din import, iar 20% vine din confunzia creată de liberalizarea prețurilor pe piața de energie din România. Fiecare țară face cât o lasă bugetul să facă. Inflația nu se importă că vrem noi, ci este un flagel care a ocupat lumea, iar ea a venit peste noi, indiferent de că vrem noi sau nu. Dacă BNR va subvenționa inflația, atunci va veni DNA peste noi. Nu există nicio lege în România care să dea voie BNR să subvenționeze ceva. Iar băncile de stat au și ele anumite regului, nu sunt de capul lor. Din 2021, arma cu care lucrează Banca Națională a României este dobânda de politică monetară. Anul acesta BNR a ridicat de 6 ori această dobanda și cred că a stopat o creștere a inflației ce ar fi putut ajunge la 30%. Referitor la utilizarea rezervei BNR, aceasta este condiționată de lege, nu se poate atinge nimeni din țara asta, conform legii”, a declarat Adrian Vasilescu în emisiunea „Realitatea Zilei”. Comunicate noi Stiri
Vasile Bănescu: Homosexualitatea nu va fi niciodată acceptată în creştinismul ortodox 19 ianuarie 2024 ”În legătură cu mult-discutata oferire a binecuvântării pentru cuplurile homosexuale. Este un gest personal, pe care Papa şi l-a asumat. E adevărat că e vorba despre o binecuvântare extra-liturgică, deci nu are legătură cu liturghia, nu se oficiază căsătoria acestor persoane. O binecuvântare. Eu am interpretat-o ca pe… Citește mai mult
FOTO | Avioane de vânătoare Eurofighter Typhoon din Germania au ajuns la Baza militară Mihail Kogălniceanu 17 februarie 2022 Trei aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane au aterizat joi, 17 februarie, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Detașamentul german, format din aproximativ 60 de militari (piloți și personal tehnic) și aeronave Eurofighter Typhoon, va executa, alături de militarii Forțelor Aeriene Române şi Forţelor Aeriene Italiene, misiuni de Poliție… Citește mai mult
Stiri Controverse Politice: Reacția PSD la Acuzațiile lui Ilie Bolojan privind Modificările Legii ANI 7 august 2026 Controversele politice din jurul modificărilor Legii ANI reflectă rivalitatea dintre PSD și PNL și impactul asupra fondurilor europene esențiale pentru România. Citește mai mult