Dezbatere în plenul Parlamentului European pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen Webpress, 29 septembrie 2022 „Astăzi, în Conferința Președinților Parlamentului European, s-a discutat și a fost aprobată inițiativa Grupului social-democrat de a avea o dezbatere în plenul Parlamentului European pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen în sesiunea din 3-6 octombrie de la Strasbourg, urmată de o rezoluție la următoarea plenară. Iată că, solicitarea pe care am făcut-o săptămâna trecută, cu sprijinul a 50 de eurodeputați din Parlamentul European, devine realizabilă cu ajutorul familiei noastre politice europene care dovedește încă o dată că stânga europeană susține România. De altfel, toate guvernele social-democrate europene, începând cu cancelarul german social-democrat, Olaf Scholz, au afirmat public susținerea pentru aderarea țării noastre la spațiul Schengen, ceea ce nu este cazul guvernelor de centru-dreapta.Tot în acest sens, Partidul Socialiștilor Europeni (PES) urmează să aprobe la Berlin o rezoluție în care solicită aderarea României la spațiul Schengen fiind și o dovadă a influenței pe care o are Partidul Social Democrat în familia noastră europeană.Doresc pe această cale să îi mulțumesc liderei grupului nostru, Iratxe Garcia Perez, pentru sprijinul oferit și faptul că se ține de promisiunea făcută la București președintelui Marcel Ciolacu, care a solicitat plasarea acestui subiect pe agenda europeană, și să salut implicarea colegului meu, eurodeputatul Dan Nica, care, împreună cu toată delegația noastră, a făcut posibilă această dezbatere”, a transmis europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte PSD. Comunicate noi Stiri
Stiri Criza de leadership în PNL: Tensiuni interne și perspectivele unui viitor incert 15 iunie 2026 Criza de leadership din PNL se intensifică după nominalizarea lui Adrian Veștea ca premier, generând tensiuni interne și diviziuni profunde în partid. Ce implicații are această situație pentru viitorul politic al României? Citește mai mult
Un tânăr a fost reținut în Constanța după ce furase 4 conserve – Ce au descoperit polițiștii după ce au verificat bărbatul 4 noiembrie 2022 Procurorii au cerut arestarea preventivă a bărbatului, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru furt calificat. Judecătorii, în schimb, au respins cererea și l-au lăsat să plece. Asta în conditiile în care bărbatul nu se află la prima abatere. Pe numele lui există deja o condamnare la închisoare cu… Citește mai mult
Guvernul României salută decizia Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică privind lansarea negocierilor de aderare cu România 25 ianuarie 2022 Lansarea discuțiilor de aderare la OCDE reprezintă un succes politico-diplomatic deosebit al țării noastre, care confirmă, totodată, nivelul ridicat de pregătire tehnică al României. Prin această decizie, România se apropie semnificativ de atingerea unuia dintre obiectivele sale strategice de politică externă, unanim împărtășit și asumat constant la cel mai înalt… Citește mai mult