SUA și Canada sunt de acord cu aderarea Ucrainei la NATO Webpress, 1 octombrie 2022 „Susţinem ferm intrarea în NATO a ţărilor care doresc să adere şi care pot contribui la aceasta cu capacităţile lor”, a declarat secretarul de stat american, Antony Blinken, adăugând că Statele Unite rămâne fidele politicii „uşii deschise” a Alianţei. Dar, a adăugat el, „există un proces pentru asta şi ţările vor continua să urmeze acest proces”. Şeful diplomaţiei americane a fost întrebat într-o conferinţă de presă despre declaraţiile preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, lansând un apel la o aderare accelerată a ţării sale la Alianţa Nord-Atlantică după declararea anexării de către Rusia a unor teritorii ucrainene. Alături de el, şefa diplomaţiei de la Ottawa, Mélanie Joly, a fost mai explicită, amintind că ţara sa „a susţinut întotdeauna aderarea Ucrainei la NATO”. La Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost evaziv când a fost întrebat despre cererea Ucrainei de „aderare accelerată” la NATO. „Fiecare democraţie din Europa are dreptul de a solicita aderarea la NATO şi am spus din nou şi din nou că uşa rămâne deschisă”, a declarat el. Dar o decizie privind adeziunea trebuie aprobată „în unanimitate” de către toate cele 30 de ţări membre, a reamintit Jens Stoltenberg. Comunicate noi Stiri
Afaceri din consultanța pentru PNRR – Cine se află în spatele firmelor care s-au îmbogățit 21 septembrie 2022 IfconsMedia SRLValoare contracte pentru PNRR: 4.667.000 lei Potrivit jurnaliștilot Presshub.ro, pe primul loc în topul firmelor de consultanță care au încheiat contracte de achiziții directe cu primăriile din țară se află IfconsMedia SRL. Societatea din București este condusă de Radu Dornean și Constanța Lazăr și a avut anul trecut o… Citește mai mult
Stiri Reorganizarea Romarm: Un Pas Necessitar sau O Soluție Provizorie? 14 octombrie 2026 Irineu Darău anunță reorganizarea Romarm, subliniind necesitatea unei transformări radicale pentru a asigura supraviețuirea companiei pe termen lung. Citește mai mult
Protestele sărăciei în toată țara, înainte de Crăciun. Cine va ieși în stradă 14 noiembrie 2022 Un protest de amploare se anunță joi, 17 noiembrie, la Mioveni. Circa 5.000 de angajații Dacia sunt așteptați să se adune pentru a sancționa Guvernul pentru nerespectarea promisiunilor privind modificările din legislația muncii, dar și pentru lipsa măsurilor de plafonare a facturilor la energie, potrivit Realitatea Plus. Și Federaţia Naţională… Citește mai mult