O nouă acuzație șocantă la adresa ginecologului de la Polizu: O mamă trăia cu un făt mort în pântec, știind de fapt că este viu Webpress, 10 octombrie 2022 „A patra persoană care se consideră victima doctorului Robe de la Polizu. În urmă cu mai multă vreme, doctorul ar fi scanat ecografic sarcina în mod greșit, iar în luna a șaptea de concepție nu le-ar fi spus părinților nimic, iar acest lucru ar fi dus la decesul fătului, iar cu o constatare facută după mai multe zile, femeia trăia cu un făt mort în pântec, știind de fapt că este viu. Deși familia ar fi cerut cadavrul în mod expres, medicul ar fi refuzat absolut să le dea copilul și ar fi refuzat și să elibereze certificat constatator al decesului. Persoana locuiește acum în Germania și este de acord să împărtășească experiența îngrozitoare. Se conturează o imagine mai clară asupra medicului și declaratiile acestor persoane vor fi folosite în dosarul de fond, în circumstanțiere negativă”, a precizat avocatul Adrian Cuculis. Amintim că medicul este acuzat că ar fi lăsat copiii născuți prematur ”să moară sau îi omora chiar el pentru a nu mai ocupa un loc în incubator”, arată avocatul Cuculis. Potrivit avocatului Cuculis, din declarațiile date de asistente și cadre medicale de la Maternitatea Polizu, ”aceasta era o practică”. Comunicate noi Stiri
Câte zile libere vor avea, de fapt, românii în minivacanța de 1 Decembrie – calendarul 28 noiembrie 2022 Ziua de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, este sărbătoare legală și zi nelucrătoare, potrivit Codului Muncii. La fel, și 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. În acest an, cele două zile pică miercuri și joi, astfel că Guvernul a decis, încă din ianuarie, să fie declarată zi liberă și ziua… Citește mai mult
Stiri Ilie Bolojan și Viitorul Educației: Analiza Proiectului de Burse Sociale pentru Elevi 19 august 2026 Ilie Bolojan discută despre bursele sociale pentru elevi, subliniind importanța acestora în sprijinul educației și impactul pe termen lung asupra sistemului educațional din România. Citește mai mult
Stiri Atacurile cu drone în Marea Neagră: O provocare majoră pentru securitatea europeană 7 octombrie 2026 Atacurile cu drone din Marea Neagră evidențiază vulnerabilitățile apărării europene și provocările pentru securitatea regională. Citește mai mult