Costurile de producție pentru mașinile electrice ar putea ajunge la paritate cu cele termice în 2025 – 2026 Webpress, 11 octombrie 2022 Sylvain Filippi, director general al Envision Racing, parte a grupului Envision, consideră că în 2025 – 2026 costul producerii unei mașini electrice îl va egala pe cel al unei mașini cu motor termic. „Atunci porțile se vor deschide”. Conform lui Sylvain Filippi, șef al diviziei de curse a grupului Envision, specializat în tehnologii „verzi”, în 2025 – 2026 „veți începe să vedeți paritate pe partea ofertei, în țările dezvoltate. (…) Acesta va fi punctul critic. Când se va întâmpla asta și vom putea produce aceste mașini electrice la scară, atunci porțile (n.n. – mobilității fără emisii poluante) se vor deschide”. Prezent la o conferință organizată de agenția Reuters, oficialul Envision a explicat că în curând va deveni mai scump să fie produse mașini tradiționale decât electrice din cauza creșterii costurilor de fabricație pentru cele din urmă ca urmare a noilor norme de depoluare. Prin urmare, în viziunea sa, paritatea se va atinge nu prin scăderea majoră a prețului electricelor ci, mai degrabă, prin majorarea prețului pentru mașinile cu motoare termice. „Din acea etapă, cumpărarea unei mașini cu ardere internă va fi o idee foarte proastă, deoarece valoarea de revânzare a acestor mașini nu va mai reprezenta mare lucru. Va deveni un activ foarte prost și cred că atunci tranziția se va accelera”, a menționat Sylvain Filippi. Potrivit unui studiu publicat la începutul acestui an de compania de consultanță AlixPartners, vânzările de mașini electrice ar putea atinge 33% la nivel global până în 2028 și 54% până în 2035. Aceste procente vor fi atinse pe măsură ce clienții vor cere tot mai multe astfel de mașini pe majoritatea piețelor. Deocamdată însă, vehiculele electrice au reprezentat mai puțin de 8% din vânzările globale anul trecut și puțin sub 10% în primul trimestru al anului 2022. Potrivit analiștilor AlixPartners, pentru a susține cererea de mașini electrice, producătorii de automobile și furnizorii estimează investiții de cel puțin 526 de miliarde de dolari în vehicule și baterii în perioada 2022 – 2026, mai mult decât dublu față de prognozele antorioare care vizau investiții de 234 de miliarde de dolari în perioada 2020 – 2024. Envision Group este o companie de tehnologie axată pe soluții ecologice. Cu misiunea de a „rezolva provocările pentru un viitor durabil”, Envision proiectează, vinde și operează turbine eoliene inteligente prin Envision Energy, baterii cu tehnologia AIoT (Artificial Intelligence of Things) prin Envision AESC și cel mai mare sistem de operare AIoT din lume prin Envision Digital. Grupul deține și echipa de Formula E, Envision Virgin Racing Formula E. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Doliu în literatură. S-a stins din viață o mare romancieră si jurnalistă 28 noiembrie 2021 În vârstă de 61 de ani, ea a anunţat în octombrie că suferă de cancer. „Pierdem una dintre scriitoarele de referinţă ale epocii noastre. Angajată şi curajoasă, şi care a povestit istoria noastră cu un punct de vedere progresist. Amintirea ta, opera ta… Citește mai mult
Ursula von der Leyen și Josep Borrel, cu trenul, din Polonia în Kiev. Detaliile vizitei, SECRETE, din motive de SECURITATE 8 aprilie 2022 Ursula von der Leyen a plecat vineri dimineață din micul oraş polonez Przemysl, situat la doar 13 kilometri de graniţa cu Ucraina pentru a ajunge la Kiev. Spaţiul aerian al Ucrainei este închis din cauza războiului. Șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen și Înaltul Oficial pentru Politică Externă al… Citește mai mult
Încă un cadru didactic de la Seminarul Teologic din Baia Mare își dă demisia. Acuzațiile: comportament inadecvat cu eleve minore 28 martie 2023 După dezvăluirile din investigație, conducerea seminarului a decis să-l îndepărteze pe Farcaș de la catedră. În același timp, materialul jurnalistic a stârnit o serie de reacții pe rețelele sociale, punând sub semnul întrebării comportamentul unui alt profesor-preot din Baia Mare, a cărui atitudine era cel puțin similară. „Profesorul, care este… Citește mai mult