Monica Macovei nu a fost audiată nici acum după accidentul grav – Declarația fostului ministru, în contradicție cu experții Poliției Webpress, 12 octombrie 2022 Cazul este complicat, având în vedere că declarația fostului ministru este în contradicție cu ce au stabilit până acum experții aduși de poliție la locul accidentului. Mai mult, nici motociclistul lovit de mașina acesteia nu a putut fi audiat, pentru că este în stare gravă și a fost adus de urgență la Spitalul Floreasca din Capitală. Conform reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, bărbatul a fost diagnosticat la faţa locului cu fractură deschisă la picior, fractură deschisă la mână şi traumatism toracic. Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi, sâmbătă, cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 39, între municipiul Mangalia şi localitatea 2 Mai. La locul evenimentului, poliția a chemat un expert care a formulat o concluzie preliminară. Se pare că fostul ministru al Justiției circula dinspre 2 Mai către Mangalia, a intrat într-o curbă și nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a intrat apoi pe contrasens, lovind frontal un motociclist în vârstă de 56 de ani. Într-o postare pe Facebook, Macovei a susținut că motociclistul a fost cel care a pătruns pe banda pe care circula ea și că este nevinovată. „Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea şi nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin în aripa stângă a maşinii, moment în care airbags s-au declanşat, cauciucul din stânga faţă s-a spart. Nu am pierdut controlul maşinii nicio secundă. (…)Sper ca motociclistul sa îşi revină”, a scris Monica Macovei, pe Facebook. Comunicate noi Stiri
Stiri Accidentele rutiere pe A1: un incident grav și implicațiile sale pentru siguranța circulației în România 24 iulie 2026 Accidentul grav de pe A1, în Timiș, evidențiază problemele de siguranță rutieră din România, necesitând o analiză profundă a cauzelor și soluțiilor. Citește mai mult
Stiri NATO 3.0: Provocări și Oportunități în Contextul Reducerii Prezenței Americane în Europa 4 iulie 2026 Summitul NATO de la Ankara va aborda provocările legate de reducerea prezenței americane în Europa și va prezenta măsuri pentru o tranziție reușită către ‘NATO 3.0’. Citește mai mult
Statului Major al Ucrainei a aprobat noile PLANURI MILITARE. Zelenski: ”Vor fi pe placul ucrainenilor şi îi vor supăra pe ocupanţi” 6 octombrie 2022 „Desigur, nu pot dezvălui exact temele care au fost discutate de personal. Însă majoritatea rapoartelor, rapoarte acceptate şi planuri aprobate definitiv, vor fi pe placul ucrainenilor. Şi cu siguranţă îi vor supăra pe ocupanţi”, a declarat Zelenski în deja-obişnuitul său discurs nocturn, relatează EFE preluat de Agerpres.Potrivit liderului de la… Citește mai mult