Două TIR-uri din Germania, încărcate cu peste 37 tone de deşeuri, oprite la frontiera cu Ungaria Webpress, 12 octombrie 2022 Poliţiştii de frontieră de la Borş II (judeţul Bihor) şi Nădlac II (judeţul Arad), împreună cu lucrători de la Garda Naţională de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a două TIR-uri încărcate cu 37.880 kilograme de deşeuri, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare. „În data de 11.10.2022, poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui TIR condus de un cetăţean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse deşeuri de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu”, se arată într-un comunicat de presă, de miercuri, al Poliţiei de Frontieră. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că mijlocul de transport era încărcat cu 20.000 de kilograme de anvelope, geamuri utilizate, gresie şi faianţă, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse. „La aceeaşi dată, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui TIR condus de un cetăţean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, textile uzate de la o societate comercială din Germania, pentru o firmă din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bihor”, mai precizează sursa. În urma verificărilor, s-a constatat că mijlocul de transport era încărcat cu 17.880 kilograme de deşeuri constând textile uzate, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse. În cazul ambelor transporturi, autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru mijloacele de transport. Comunicate noi Stiri
Haos după limitarea plăților cash. Primele efecte încep să se vadă – cum sunt afectați românii 3 noiembrie 2023 Persoanele juridice autorizate au fost informate că limita cumpărăturilor cu bani cash va fi de două mii de lei pe zi, în timp ce persoanele fizice vor putea face cumpărături în numerar de cinci mii de lei. Mai multe bănci au transmis deja clienților că urmează să opereze creșteri ale… Citește mai mult
Stiri Condamnarea Președintelui Fenerbahce: O Analiză a Impactului Pariurilor Ilegale în Fotbalul Turc 4 iunie 2026 Condamnarea președintelui Fenerbahce, Sadettin Saran, pentru pariuri ilegale deschide o discuție amplă despre corupția din fotbalul turc și impactul asupra societății. Citește mai mult
Alertă la raft. Zeci de produse periculoase pentru copii și adulți se află la vânzare. LISTA InfoCons 6 ianuarie 2023 Produsele ce fac obiectul alertelor rapide prezintă riscuri de ștrangulare, răni, sufocare, electrocutare, apariția anumitor boli sau alergii, incendiu etc. Iată care sunt cele mai recente alerte: Parfum . Risc chimic . Conform listei de ingrediente, produsul conține butilfenil metilpropional (BMHCA) care este interzis în produsele cosmetice. BMHCA poate dăuna sistemului reproducător,… Citește mai mult