Vremea 14 octombrie – Șanse ridicate de ploi în sudul, centrul și estul țării Webpress, 14 octombrie 2022 Astăzi vremea va fi normală din punct de vedere termic în cea mai mare parte a teritoriului. Cerul va fi variabil, temporar noros în sudul, estul şi centrul ţării şi va ploua, pe arii restrânse în Transilvania, Moldova şi Muntenia. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sud, sud-est şi în extremitatea de nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul şi sud-vestul țării. Dimineaţa, în zonele joase de relief din centru şi pe spaţii mici în cele din vest şi sud se va forma ceaţă.*** În București valorile termice vor fi în scădere faţă ieri, astfel maxima se va situa în jurul valorii de 18 grade. Cerul va avea înnorări temporare şi trecător vor fi condiţii de ploaie slabă, iar vântul va sufla de la slab până la moderat.*** La munte cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse va ploua slab. Pe crestele Carpaţilor Orientali vor mai fi posibile precipitaţii mixte, unde vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă și vom avea 9 grade la Semenic și Sinaia, 10 la Păltiniș, 12 la Predeal, iar maxima de 15 grade se va înregistra la Stâna de Vale. Comunicate noi Stiri
Nicolae Ciucă: „Sinaia este un exemplu de bune practici ale administrației liberale” 22 septembrie 2023 „Sinaia este un exemplu de de bune practici ale administrației liberale. În proiectele sale de dezvoltare a orașului, primarul Vlad Oprea are toată susținerea autorităților județene și naționale. În vizita de astăzi, am văzut două investiții care vor crește semnificativ calitatea serviciilor publice: modernizarea Școlii Generale ”George Enescu” și șantierul… Citește mai mult
Iohannis ar putea fi cercetat de Parchet pentru ÎNALTĂ TRĂDARE! Un magistrat de renume rupe tăcerea: 17 dosare, clasate în perioada cât a beneficiat de imunitate 13 februarie 2025 Klaus Iohannis nu mai are imunitate de când și-a dat demisia de la Cotroceni. Tocmai din acest motiv ar putea fi audiat în perioada următoare la Parchetul General. Anunțul a fost făcut în exclusivitate pentru Realitatea PLUS de un fost judecător. Acesta a spus că președintele demisionar ar putea fi… Citește mai mult
Stiri Nominalizarea lui Siegfried Mureșan ca Prim-Ministru: Provocări și Așteptări pentru România 26 iunie 2026 Siegfried Mureșan, nominalizat prim-ministru, subliniază importanța unui guvern proeuropean și competent pentru modernizarea României. Citește mai mult