Bătaie între eleve la un liceu din Constanța. Colegii au filmat toată scena de pe margine, fără să intervină Webpress, 14 octombrie 2022 Tânăra, vizibil enervată, i-a împărțit colegei sale pumni și picioare, în curtea liceului, în văzul tuturor. Și mai revoltător este faptul că niciunul dintre cei de față nu au sărit să le despartă pe cele două și au preferat să filmeze bătaia. „În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infractiunii de lovire sau alte violențe”, a declarat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța. Totul a pornit după ce victima a ieșit la o cafea cu fostul iubit al agresoarei, un băiat de clasa a XI-a. Niște prietene de-ale agresoarei i-au văzut, i-au pozat și i-au trimis imaginile. „Orice formă de bullyng pe lângă faptul că nu ar trebui acceptată în niciun mediu social, conduce mai târziu către o stimă de sine scazută către o izolare socială”, spune Elena Stambuli, consilier psihologic școlar. „Nu tolerăm asemenea comportamente. Socializarea a avut de suferit în acești 2 ani de pandemie și cred că mulți dintre ei nu își găsesc posibilitatea de a se manifesta în comunitate”, a spus directorul Liceului Mircea cel Bătrân din Constanța, Vasile Nicoară. În urma altercației, victima a fost transportată la spital. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru loviri și alte violențe. Comunicate noi Stiri
Stiri Implicările Politice ale Declarațiilor lui Trump: Cine Este de Vină în Cazul Eșecului Acordului cu Iranul? 17 iunie 2026 Declarațiile lui Donald Trump despre responsabilitatea vicepreședintelui J.D. Vance în cazul unui eșec al acordului cu Iranul ridică întrebări asupra strategiilor politice și a impactului asupra relațiilor internaționale. Citește mai mult
Stiri Fenomenul rar al trombelor de apă: O analiză detaliată a trombei de apă deasupra Lacului Constanţa 1 iulie 2026 O trombă de apă s-a format deasupra Lacului Constanţa, un fenomen rar care a durat 15 minute. Analizăm implicațiile și contextul acestui eveniment meteorologic. Citește mai mult
Elena Udrea schimbă condițiile în penitenciar. Modificări făcute la Târgșor în urma plângerilor sale 16 noiembrie 2022 Potrivit unui comunicat dat publicităţii miercuri de Penitenciarul de Femei Târgşorul Nou, reamenajarea spaţiilor destinate vizitei s-a făcut ,,în conformitate cu obiectivele stabilite pentru anul 2022, în perioada august-noiembrie 2022”. Conform documentului citat, au fost igienizate spaţiile din sectorul destinat vizitelor, fiind zugrăviţi si reparaţi pereţii, a fost schimbat întregul… Citește mai mult