Un băiat a murit, iar o fată este în stare gravă, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat. A intervenit elicopterul SMURD Webpress, 14 octombrie 2022 La fața locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare), o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, dar și o ambulanță tip C (ambulanță încadrată cu medic) aparținând SAJ Vaslui. Tânărul de 18 ani a fost găsit în stop cardiorespirator într-un șanț, după ce a fost proiectat la câțiva metri în urma răsturnării mașinii pe care o conducea. El a fost transportat de urgență la spital, însă a decedat în ciuda manevreleor de resuscitare. Pasagera de lângă el, o tânără de 17 ani, este în stare gravă și a fost preluată cu elicopterul SMURD pentru a fi transferată la Iași. Aceasta prezenta traumatisme la picioare, dar era conștientă. „În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau două persoane. La sosirea echipajelor de intervenţie, au fost găsite două victime aruncate dintr-un autoturism răsturnat, una dintre victime fiind în stare de inconştienţă. Circulaţia a fost întreruptă pe ambele sensuri de mers. Băiatul în vârstă de 18 ani a fost găsit aruncat într-un şanţ şi în stare de inconştienţă. Victima prezenta multiple traumatisme şi a fost preluată de echipajul ambulanţei SAJ Vaslui, după care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. Cea de-a doua victimă, o fată în vârstă de 17 ani, a fost găsită în stare de conştienţă şi prezenta plăgi la nivelul membrelor inferioare. Victima a primit primul ajutor şi a fost transportată la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului. Comunicate noi Stiri
Mercedes-Benz, primul producător auto care va primi celule de baterii de la o nouă fabrică de 7,34 miliarde de euro a firmei chineze CATL din Ungaria 13 august 2022 Mercedes-Benz este primul producător de automobile care va primi celule de baterii de la o nouă fabrică de 7,34 miliarde de euro pe care firma chineză CATL intenţionează să o construiască în Ungaria, a anunţat vineri grupul german, adăugând că este cel mai mare volum iniţial de comenzi pentru fabrică,… Citește mai mult
Prețuri ȘOCANTE la energia electrică de la 1 ianuarie. Nu ai ales furnizor, plătești cu 80% mai mult 27 noiembrie 2021 Prețul final din factură va fi de 1 leu si 5 bani/kWh. Motivul principal pentru care a crescut prețul de serviciu universal, ar fi majorarea prețurilor la energia electrică în piață, de unde furnizorii cumpără curent pentru clienți. Până la 1 aprilie, este în vigoare mecanismul de plafonare și compensare,… Citește mai mult
Stiri Strategii de Camuflaj: Rusia Folosește Cisterne de Lapte pentru a Aprovizionare în Crimeea 14 iunie 2026 Rusia recurge la camuflare pentru aprovizionarea cu combustibil în Crimeea, punând în evidență provocările logistice și adaptabilitatea Ucrainei. Citește mai mult