Cetățeni moldoveni, prinși în flagrant cu acte false – voiau credit la bancă Webpress, 14 octombrie 2022 La data de 13 octombrie 2022, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au prins în flagrant delict 3 bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. În fapt, în cursul zilei de ieri, în jurul orei 12.00, polițiștii s-au deplasat la o agenție bancară, din Sectorul 2, unde au depistat un bărbat, cetățean moldovean, imediat după ce ar fi folosit o carte de identitate falsificată, pentru a deschide un cont bancar. Ulterior, alți doi bărbați, cetățeni moldoveni, au fost identificați în apropierea unității bancare. Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că unul dintre aceștia, folosind același mod de operare, ar fi deschise conturi la alte două unități bancare. Asupra celor trei bărbați au fost găsite și ridicate de polițiști două cărți de identitate false, carduri bancare, telefoane mobile, cartele SIM, 1.455 de euro, 2.500 de ruble și 13.400 de lei moldovenești. Cei 3 bărbați au fost conduși la audieri, iar în urma acestora a fost dispusă reținerea lor pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zilei să fie prezentați magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. Comunicate noi Stiri
Germania nu mai are sisteme Patriot pentru Ucraina. Berlinul invocă limitele propriei apărări și cere mai mult de la aliați 27 ianuarie 202628 ianuarie 2026 Germania nu poate furniza Ucrainei sisteme suplimentare de apărare antiaeriană Patriot din propriile stocuri, a anunțat oficial ministrul german al Apărării, Boris Pistorius. Declarația a fost făcută luni, 26 ianuarie, la Berlin, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său lituanian, Robertas Kaunas, și reflectă presiunea tot mai… Citește mai mult
Podul lui Putin, luat în vizor de armata lui Zelenski: „Dacă-l vom putea bombarda, o vom face” 5 mai 2022 Podul de 19 kilometri este cel mai lung din Europa, fiind un punct de trecere important pentru logistica militară rusă, permiţând ca srâmtoarea Kerci să fie străbătută în mai puţin de jumătate de oră, scrie adevarul. „Podul lui Putin” este acum un obiectiv militar declarat pentru armata ucraineană, care a… Citește mai mult
Stiri Traian Băsescu despre Nicușor Dan: Stil diferit și provocări politice 26 iulie 2026 Analiza declarațiilor lui Traian Băsescu despre Nicușor Dan, provocările stilului de conducere și implicațiile politice. Citește mai mult