Kievul le cere ucrainenilor să economisească electricitate după ce o rachetă a lovit o centrală de alimentare Webpress, 15 octombrie 2022 „Vă rog să vă încărcaţi telefoanele mobile şi acumulatorii acum, înainte de venirea serii”, le-a transmis clienţilor său furnizorul de energie Ukrenerho, care le-a mai cerut oamenilor să îşi pregătească cina mai repede decât de obicei, pentru a reduce până la ora 23.00 volumul de electricitate consumat. Compania a precizat că a făcut acest apel deoarece electricitatea va trebui deviată de pe liniile de înaltă tensiune pe linii mai puţin puternice şi că ar putea fi nevoie de opriri de urgenţă ale alimentării cu energie în cazul în care consumul ar creştere puternic. „Teroriştii încearcă să ne distrugă staţiile electrice deoarece vor să lase fără electricitate cât mai mulţi oameni în acelaşi timp”, a transmis compania pe Facebook. În contextul în care Rusia continuă bombardamentele, ţintind în special infrastructura de furnizare a energiei şi a apei, compania a raportat un nou atac sâmbătă, fără a preciza unde a avut loc acesta exact. Sâmbătă seară, Statul Major al Ucrainei a anunţat că a înregistrat patru atacuri aeriene şi cu rachetă ale Rusiei în cursul zilei. Comunicate noi Stiri
Piaţa auto din Bulgaria este campioană în UE, a crescut cu 35,2% în luna mai, în timp ce în UE s-a consemnat o scădere de 11,2% 17 iunie 2022 Numărul autoturismelor înmatriculate în Uniunea Europeană a scăzut cu 11,2% în luna mai, până la 791.546 de unităţi, aceasta fiind cea de a zecea lună consecutivă de declin, însă piaţa auto din Bulgaria a avut cea mai mare creştere procentuală din UE, 35,2%, arată datele publicate joi de Asociaţia Constructorilor… Citește mai mult
Stiri Trump și Zelenski: Între Diplomatie și Critici — O Analiză a Relațiilor SUA-Ucraina 21 octombrie 2026 Declarațiile lui Trump privind Zelenski evidențiază tensiunile din relația SUA-Ucraina și provocările pe care le întâmpină liderii în contextul războiului din Ucraina. Citește mai mult
Accidentul de la 2 Mai: Tatăl Robertei a sădit un măr în locul unde a murit fiica sa – Declarații cutremurătoare 26 august 2023 „Vreau să sădesc un pom, pe locul unde a fost omorâtă fata mea. Atât și nimic mai mult. Aici a fost întinsă. Știu exact unde. Nu a fost lovită acolo. S-a intrat în ea aici. Indiferent ce aș face, că m-am urcat la volan, am băgat cheia în contact mi-am… Citește mai mult