Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, reintroduse în Catedrala Mitropolitană din Iaşi Webpress, 16 octombrie 2022 Manifestările religioase organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva 2022 au adus la Iaşi un număr record de pelerini, comparativ cu anii de dinaintea pandemiei. Jandarmeria susţine că, în total, peste 340.000 de persoane au participat la manifestările organizate în zona catedralei ieşene în perioada 8-16 octombrie. Aproximativ 260.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, iar peste 80.000 de persoane au fost prezente la celelalte evenimente organizate la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, respectiv slujbele religioase, procesiunea Calea Sfinţilor şi Sfânta Liturghie. Au fost aplicate în total 249 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 41.420 lei. Un număr de 346 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar 28 dintre acestea au fost transportate la spital. Punctul culminant al manifestărilor religioase de la Iaşi a avut loc vineri, când pe scena din faţa catedralei, pe pietonalul Ştefan cel Mare, a avut loc Sfânta Liturghie, la care au fost prezenţi zeci de preoţi din ţară şi străinătate. În finalul slujbei, la care au participat zeci de preoţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, le-a spus credincioşilor că arma cea mai importantă este rugăciunea. Înaltul prelat i-a îndemnat pe cei prezenţi să se roage seara şi pentru cei afectaţi de războiul din Ucraina. După slujbă, Primăria a împărţit 85.000 de sarmale pelerinilor veniţi la Iaşi din toate colţurile ţării. Comunicate noi Stiri
Stiri Accidentul de la Călărași: O pasarelă cedată și impactul său asupra comunității 29 iunie 2026 Accidentul din Călărași, unde o pasarelă a cedat, ridică întrebări esențiale despre siguranța infrastructurii publice în România și impactul asupra comunității. Citește mai mult
Huawei lansează în România MatePad 11.5 S, tableta gândită pentru lucru și studiu 6 februarie 20269 februarie 2026 HUAWEI a lansat oficial în România tableta HUAWEI MatePad 11.5 S, un model care pune accent pe productivitate, confort vizual și mobilitate. Dispozitivul este poziționat ca o alternativă „paperless” pentru studenți și profesioniști care lucrează frecvent departe de birou. Tableta vine cu un ecran Ultra-clear PaperMatte (disponibil pe ediția dedicată),… Citește mai mult
Stiri Nava Școală Mircea: O Tradiție Maritimă Românească la Parada Velierelor din New York 4 iulie 2026 Nava școală „Mircea” a reprezentat România la Parada Velierelor din New York, un eveniment simbolic ce celebrează tradiția maritimă și cooperarea internațională. Citește mai mult