Marius Budăi anunță că numărul românilor care au nevoie de ajutor social a scăzut în ultimii 10 ani – Ministrul Muncii, decizie de ultimă oră Webpress, 17 octombrie 2022 „Deşi lupta cu sărăcia nu este uşoară şi uneori pare că este în zadar, cifrele ne dau curaj: dacă în anul 2011 aveam 400.000 de beneficiari de ajutor social, astăzi am ajuns la 150.000 şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care lucrează neobosit, zi de zi, pentru a-i scoate pe semenii lor din sărăcie. (…) Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei, marcată în fiecare an în data de 17 octombrie, ne găseşte în acest an la o răscruce de drumuri, marcată puternic de efectele pandemiei Covid 19, de războiul din Ucraina, de criza economică şi de cea energetică. Conştienţi de faptul că cele mai afectate persoane vor fi tocmai cele care astăzi sunt deja în stare de vulnerabilitate, încercăm să găsim soluţii de intervenţie rapidă pentru a veni în sprijinul acestor oameni”, a transmis, luni, ministrul Marius Budăi într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, cu prilejul Zilei Internaționale pentru Eradicarea Sărăciei. Ministrul Muncii a anunțat că, pentru a-i ajuta mai mult pe cei care au nevoie de ajutor social, s-a decis ca beneficiile sociale să fie „combinate cu serviciile asigurate, în Legea venitului minim de incluziune”. Astfel că oricine va solicita acordarea venitului minim de incluziune va fi înscris şi ca solicitant de servcii sociale, dar şi ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, iar autorităţile sunt obligate să pregătească planuri de acţiune comunitară pentru sprijinirea acestor categorii de persoane. „Așa au apărut, dincolo de formele de sprijin acordate în mod obișnuit (ajutor social, alocație pentru susținerea familiei, ajutoare pentru încălzire și supliment pe tot parcursul anului), pachetul social constând în ajutorul acordat în luna ianuarie pensionarilor cu pensii de până la 1.600 lei ca diferență până la 2.200 lei, ajutorul în cuantum de 700 de lei acordat în luna iulie pentru pensionarii cu venituri mai mici de 2.000 de lei, a 13-a indemnizație pentru persoanele cu dizabilittați și voucherele sociale în valoare de 250 de lei.Din păcate, sărăcia nu este doar monetară. Acest fenomen necesită o intervenție cu mult mai amplă, care înseamnă creșterea șanselor copiilor să urmeze cursurile de învățământ, educarea părinților din aceste categorii vulnerabile, astfel încât să-și trimită copiii la școală nu doar pentru a primi o alocație sau o masă, ci mai ales pentru a le da o șansă pentru viitor.Prin urmare, pentru că soluțiile de intervenție financiară trebuie dublate de o serie întreagă de alte măsuri din domeniile educației, sănătății și locuirii, am decis ca în Legea venitului minim de incluziune să combinăm partea de beneficii acordate cu cea de servicii asigurate. Astfel, oricine solicită acordarea venitului minim de incluziune, automat va fi înscris și ca solicitant de servicii sociale, dar și ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, iar autoritățile sunt obligate să pregătească planuri de acțiune comunitară pentru sprijinirea acestor categorii de persoane”, a mai precizat Marius Budăi. Comunicate noi Stiri
Șeful Casei de Pensii: „În urma recalculării, nicio pensie nu va scădea. Am pus clar o prevedere ca oamenii să nu sufere” 11 martie 2024 „La sfârșitul anului am avut legea, acum avem normele, urmează să semnăm contractul, după ce vom avea software-ul actualizat va începe și recalcularea. Aceasta este procedura. Suntem în grafic, nu avem nicio întârziere astfel încât în luna septembrie oamenii să își primească pensiile recalculate. O decizie de pensionare este o… Citește mai mult
Stiri Impactul Pestei Porcine Africane în Europa: Reacția României la Focarul din Ungaria 5 iunie 2026 Focarul de pestă porcină africană din Ungaria stârnește îngrijorări în România, unde oficialii iau măsuri rapide pentru a preveni răspândirea virusului. Citește mai mult
Volodimir Zelenski: „Trebuie să readucem pacea, victoria şi o vom face” 15 octombrie 2022 Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat, vineri seară, că ucrainenii vor vor readuce pacea pe teritoriul lor. De asemenea, el a cerut ucrainenilor să încerce o reducere a consumului de energie. „Vreau să mulţumesc tuturor celor care astăzi, în linişte, în tăcere, chiar şi în inimile lor, dar împreună cu întreaga… Citește mai mult