Primele două convoaie blindate de luptă sunt în drum spre tabăra de la Cincu – Franța își întărește prezenţa militară în România Webpress, 18 octombrie 2022 Tancuri Leclerc urmează să ajungă de asemenea în zilele următoare la baza militară Cincu, în centrul României, pentru a întări această misiune sub comandament francez, lansată pe 28 februarie 2022 ca reacţie la loviturile ruse în Ucraina.„Franţa îşi onorează angajamentele asumate în faţa NATO şi partenerilor noştri”, a subliniat generalul de divizie Francois Goguenheim, la conducerea Comandamentului forţelor terestre ale Europei continentale de la Lille.„Nu a mai existat o operaţiune logistică de asemenea importanţă în Europa după (operaţiunea) Daguet”, nume dat participării franceze la coaliţia internaţională formată după invadarea Kuweitului de către Irak, la începutul anilor 1990, a adăugat el.În jur de zece convoaie trebuie să plece progresiv din Mourmelon pentru a ajunge în România, transportând pe o distanţă de peste 2.000 de kilometri prin Europa circa zece tancuri Leclerc, precum şi în jur de douăzeci de vehicule blindate.Numărul lor exact, ca şi itinerariul exact, nu au fost precizate de autorităţile militare franceze.Din cauza mărimii şi greutăţii lor – un tanc Leclerc şi transportorul său blindat au în jur de 100 de tone – aceste convoaie excepţionale vor avea nevoie de şapte-opt zile pentru a ajunge la Cincu, potrivit Agerpres. Comunicate noi Stiri
Stiri Moody’s reconfirmă ratingul României, dar perspectiva rămâne negativă: Ce înseamnă pentru economia națională? 7 august 2026 Moody’s reconfirmă ratingul României la „Baa3”, dar menține perspectiva negativă, indicând riscuri legate de stabilitatea politică și consolidarea fiscală. Citește mai mult
Cât costă să încarci o Dacia Spring la priza de acasă și la stațiile publice 19 ianuarie 202319 ianuarie 2023 Tor mai mulți români sunt interesați de achiziția unei mașini electrice datorită economiilor pe care le pot face cu combustibilul. Soluția este ideală pentru cei care pot încărca mașina acasă. Cea mai populară în opțiunile șoferilor rămâne Dacia Spring, datorită prețului mai mic de achiziție. Cât costă să încarci o Dacia Spring… Citește mai mult
Stiri Viața în Azilul Ilegal: Mărturia lui Francisc Gecsi despre Condițiile de Acolo 6 iulie 2026 Mărturia lui Francisc Gecsi, un bărbat nevăzător care a locuit în azilul ilegal al lui Viorel Pașca, evidențiază condițiile dure și nevoia urgentă de reformă în îngrijirea persoanelor vulnerabile. Citește mai mult