Omul care a coordonat fluidizarea traficului în zona pasajului Unirii în timpul incendiului – Poliția: „A fost evitată o adevărată dramă!” Webpress, 18 octombrie 2022 „A ieșit din pasajul Unirii și a stat câteva secunde să-și revină. Fumul îi intrase în ochi și în plămâni și cu greu mai putea respira. Dar nu a rămas mult afară, a intrat înapoi în pasajul inundat cu fum. Pentru că acolo era nevoie de el… El este Vlăsceanu Ionuț, comisar-șef la Brigada Rutieră din Capitală. El este omul care a coordonat fluidizarea traficului în zona pasajului Unirii, în timpul incendiului care a avut loc astăzi. A fost printre primii sosiți și i-a organizat imediat pe colegi. – Opriți circulația și faceți un culoar pentru echipajele de pompieri. Victor, scoate mașinile din partea ta, iar acolo unde mașinile sunt blocate, scoateți oamenii! În pasaj, a înaintat prin fumul dens și a început să caute, alături de pompieri, persoane rămase în interior. A zărit o siluetă care înainta încet prin fum, ținându-se de perete. A ajuns la ea. – Vă scot eu de aici! Ați mai văzut pe cineva înăuntru? – Cred că mai sunt, se mai auzeau voci, dar e fum mult, nu se vede nimic și de-abia mai putem respira. – Liniștiți-vă, pompierii sunt deja la incendiu, o să-l lichideze repede. Acum sunteți în siguranță. Minute bune, Ionuț a stat lângă pompieri și s-a asigurat că toate persoanele au fost scoase cu bine din pasaj. Într-un final, a ieșit la aer. – Victor, aici e toată lumea bine. Cum e pe partea ta?, l-a întrebat pe colegul de la celălalt capăt al pasajului. – Și aici e totul în regulă, șefu`! Toată lumea a fost scoasă afară. El este comisarul-șef Ionuț Vlăsceanu, misiunea lui era să fluidizeze circulația și să se asigure că echipajele de pompieri pot să ajungă la locul intervenției. Dar nu a făcut doar atât. Când a ajuns la sediu, nimeni nu s-a mirat când i-au văzut fața și uniforma negre de fum. – A intrat din nou, așa-i? a întrebat un coleg. – A intrat!, a răspuns unul dintre polițiștii care fuseseră la fața locului. – Măcar a avut masca de data asta? – Tu ce crezi? Cu toții știau ca niciodată Ionuț nu va sta deoparte când e vorba să întindă o mână de ajutor. Pe acest om o să-l vedeți tot timpul în mijlocul evenimentelor. Adresați-i un gând bun. Omul acesta chiar merită! Felicitări tuturor pompierilor și polițiștilor care au acționat astăzi la incendiul din pasajul Unirii.Datorită vouă, a fost evitată o adevărată dramă!”, a transmis Poliția Română. Traficul în Pasajul Unirii, pe sensul de mers Universitate-bulevardul Dimitrie Cantemir, va fi sistat până joi, 20 octombrie, pentru evaluarea şi remedierea de către echipele de specialişti a daunelor produse după ce, marţi, o maşină a luat foc, în mers, în interiorul pasajului, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4. Comunicate noi Stiri
Prima prelevare de cord la Spitalul Militar Central, din Bucureşti. Echipa medicală de la Spitalul Fundeni, rol important în procedură 15 ianuarie 2022 Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC) a realizat, vineri, prima prelevare de cord din istoria sa medicală în Programul Naţional de Transplant, procedură care s-a derulat în cadrul protocolului de prelevare multi-organ şi multi-ţesut. Potrivit unui comunicat de presă al spitalului, donatorul a fost o pacientă… Citește mai mult
Stiri România și India: Oportunități economice în expansiune și perspective de colaborare 24 iulie 2026 România își propune să dubleze schimburile comerciale cu India, evidențiind oportunitățile economice și parteneriatele strategice în diverse domenii. Citește mai mult
Stiri Creșterea accidentelor auto fără asigurare RCA: o problemă alarmantă pentru România și soluțiile propuse de experți 11 august 2026 Numărul accidentelor auto provocate de vehicule fără asigurare RCA a crescut alarmant în România, ridicând probleme de siguranță și soluții necesare. Citește mai mult