Vicepreședintele PSD îl contrazice pe Dan Vîlceanu: „PNRR trebuie optimizat. Unele măsuri sunt aberante” Webpress, 24 noiembrie 2021 Vicepreşedintele PSD Radu Moldovan, care conduce organizaţia judeţeană Bistriţa-Năsăud a partidului, a declarat, miercuri, că noul prim-ministru şi liderii partidelor care compun actuala coaliţie de guvernare vor purta discuţii cu Comisia Europeană despre „optimizarea” Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar Guvernul va pregăti o ordonanţă de urgenţă prin care finanţarea acestui program să fie descentralizată Declaraţiile au fost făcute cu ocazia recepţionării lucrărilor la un drum judeţean din Bistriţa-Năsăud, DJ 172, la care, alături de Radu Moldovan, care este şi preşedinte al Consiliului Judeţean, a fost prezent fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloş, în prezent director al Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest. Liderul PSD a afirmat că actuala coaliţie de guvernare a luat decizia ca prim-ministrul şi preşedinţii partidelor să poarte discuţii cu Comisia Europeană în legătură cu „optimizarea” PNRR, considerând că unele măsuri din program sunt „aberante”. „Sunt foarte multe dezbateri acum, că se renegociază PNRR, că se desfiinţează. Nu, el trebuie optimizat. Termenul corect este de a optimiza, pentru că sunt măsuri aberante şi reforme aberante pe care nu le-a cerut nimeni, pe care, de dragul nostru, de a fi noi tot timpul mai altfel decât alţii, le-am prins. Şi atunci decizii gen neîncălzirea cu lemne mai departe de, nu ştiu, decembrie 2022 sau 2023: noi avem peste 50% din populaţie care se încălzeşte cu lemne, ce să le oferi alternativă? Pentru că ar fi ideal, şi eu susţin să nu mai producem dioxid de carbon şi să avem o energie verde, dar trebuie să fim şi realişti. Colegii noştri au fost deja mandataţi, la nivelul coaliţiei s-a luat această decizie ca inclusiv prim-ministrul şi liderii partidelor să meargă să aibă discuţii cu responsabili de la Comisia Europeană, să vedem cum putem optimiza aceste lucruri”, a spus Moldovan. Acesta a adăugat că finanţarea prin PNRR va fi descentralizată pe modelul ce va fi aplicat pe Programul Operaţional Regional începând cu exerciţiul bugetar european 2021-2027. „Chiar dacă maestrul Ghinea, cu ghilimelele de rigoare, a blocat un an de zile toate demersurile pe care le-a făcut ministrul Boloş în 2020 pentru a descentraliza Programul Operaţional Regional, Comisia a aprobat şi urmează să facem demersurile necesare pentru constituirea Autorităţii de Management la nivelul ADR Nord-Vest şi la celelalte şapte ADR-uri. De asemenea, noua coaliţie pregăteşte în momentul de faţă o ordonanţă de urgenţă prin care să se descentralizeze şi finanţarea prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care este destinat autorităţilor locale, şi asta va fi un foarte mare câştig pentru noi toţi”, a mai declarat vicepreşedintele PSD Radu Moldovan. Ministrul desemnat pentru Fonduri Europene, liberalul Dan Vîlceanu, a declarat, în timpul audierilor din comisiile de specialitate din Parlament, că PNRR nu mai poate fi modificat. Cel puțin până în anul 2023. Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiri
Halucinant! Bogdan Stănescu, bugetarul cu 14 funcții la stat, în același timp – Averea uriașă pe care a strâns-o 17 noiembrie 2023 Bugetarul cu record de funcții se află în continuare în posturi de conducere. Bogdan Stănescu are o carieră marcantă de posturi de top în companiile de stat, iar apogeul a fost atins în 2017, când acesta deținea nu mai puțin de 14 funcții în același timp. Bugetarul are o avere… Citește mai mult
Stiri Analiza criticilor lui Claudiu Manda la adresa nominalizării lui Siegfried Mureșan: O criză politică profundă în România 17 septembrie 2026 Claudiu Manda critică nominalizarea lui Siegfried Mureșan, subliniind criza politică din România și nevoia de un guvern stabil. Analizăm implicațiile acestei situații. Citește mai mult
Cum să faci maioneza fără ulei. Are foarte puține calorii și gust identic cu al maionezei clasice 13 decembrie 202213 decembrie 2022 În perioada sărbătorilor de iarnă, de pe mesele românilor nu lipsește niciodată salata de boeuf. Însă, dacă vrei să eviți kilogramele în plus, după masa de Crăciun, încearcă să prepari maioneza fără ulei. Află din rândurile de mai jos cum se prepară maioneza fără ulei, o variantă mult mai sănătoasă… Citește mai mult