Descinderi în Capitală și alte două județe. 10 persoane duse la audieri, într-un dosar de evaziune – Prejudiciu uriaș Webpress, 25 octombrie 2022 „Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada februarie 2014 – decembrie 2015, o femeie, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii şi ar fi declarat organelor fiscale, în mod repetat, achiziţii de bunuri, în valoare de 3.734.178 lei”, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).Din cercetări s-a stabilit că taxa pe valoarea adăugată, în cuantum total de 720.308 de lei, nu ar reflecta operaţiuni comerciale reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de aproape 1.200.000 de lei.„Persoanele vizate urmează a fi conduse la audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 1, în vederea dispunerii măsurilor legale”, arată sursa citată.Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Comunicate noi Stiri
Ministrul Agriculturii cere renunțarea la LEGEA PORCULUI – Animalele pot fi sacrificate în curte 6 noiembrie 2023 A fost ședință de urgență după scandalul pe legea care le interzicea românilor să își vândă porcii din gospodărie! Potrivit unor surse, ministrul Agriculturii a convocat echipele de specialiști și a cerut ca legea să fie modificată de urgență. Legea porcului a fost introdusă cu intenția de a reglementa și… Citește mai mult
Ana Maria Păcuraru: Ironia fiscală: cum „ajută” Guvernul afacerile mici să dispară 20 decembrie 2023 De asemenea, noile reglementări privind impozitarea veniturilor din cedarea folosinței bunurilor impun o povară suplimentară asupra proprietarilor de imobile care închiriază persoanelor juridice. Obligativitatea reținerii impozitului la sursă de către chiriaș și procedura complicată de declarare și plată a impozitului până pe data de 25 a lunii următoare vor complica… Citește mai mult
Sărbătoare mare în data de 10 august – Ce mare sfânt e pomenit în calendarul ortodox 10 august 2023 Pe data de 10 august, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Mucenici Lavrentie, Arhip și Ipolit, trei martiri care au suferit pentru credința lor în Hristos în timpul persecuției împăratului Valerian (253-260). Aceștia au dat dovadă de curaj, răbdare și dragoste față de Dumnezeu și de aproapele lor, lăsându-ne un… Citește mai mult