Calendar ortodox 27 octombrie – Sfântul Dimitrie Basarabov. Cine este Sf. Dumitru cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului Webpress, 26 octombrie 202226 octombrie 2022 Sfântul Dimitrie Basarabov cunsocut ca Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului este prăznuit de către Biserica Ortodoxă Română, pe 27 octombrie, la o zi după ce creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir. Moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov se află la Catedrala Patriarhală din București. Cu ocazia prăznuirii sfântului, în perioada 22 – 28 octombrie 2022, în București are loc pelerinajul organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor. Cine a fost Sfântul Dimitrie Basarabov Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov a trăit în secolul al XIII-lea, în timpul Țaratului Vlaho-Bulgar de la VelikoTărnovo, întemeiat de frații Petru și Asan. Sfântul Dimitrie Basarabov a fost păstor de vite în satul lui, după care s-a retras la o mănăstire din apropierea satului și a devenit monah. Se spune că, în perioada în care a stat la mănăstire, sfântul a dus o viață plină se smerenie, cu post și rugăciuni, iar Dumnezeu l-a răsplătit cu darul de a face minuni. Potrivit scrierilor bisericești, înainte de a muri, Sfântul Dimitrie Basarabov s-a așezat între doua pietre, ca într-un sicriu în apropierea unui râu și trupul său a fost luat de ape. Se spune că, într-o zi, o copilă a avut o revelație, în care i s-a arătat Sfântul Dimitrie și i-a zis: „Dacă părinții tai mă vor scoate din apă, eu te voi tămadui”. Copila le-a povestit părinților despre cele întâmplate și aceștia au mers la locul indicat și au găsit trupul sfântului, neputrezit. Ulterior, creștinii au luat moaștele Cuviosului Dimitrie și le-au așezat în biserica din Basarabi. Sfântul Dimitrie cel Nou – moaștele se află la București din 1774 Între anii 1768 – 1774 în timpul războiului ruso-turc, un general rus a cerut ca sfintele moaşte să fie ridicate din Bulgaria și trimise în Rusia. Ajungând cortegiul cu racla în Bucureşti, un negustor bogat şi mitropolit al Ţării Româneşti l-au rugat pe general să lase sfintele moaşte poporului român, ca o alinare pentru suferința românilor în timpul acelui război. Dorința i-a fost îndeplinită şi moaştele Sfântului au fost aşezate în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti în iulie 1774. În felul acesta, Sfântul Dimitrie cel Nou a devenit ocrotitorul Bucureştilor şi al întregii Ţări Româneşti. Menționăm ca racla cu moaștele Cuviosului Dimitrie a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureștiului de mai multe ori. Prima dată în 1815 din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capat epidemiei de ciuma, a doua oară în 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, în speranța de a opri epidemia de holera si ultima dată în 1827, în timpul lui Grigore Ghica, pentru a opri seceta. În noaptea de 17 februarie 1918, în timpul ocupației capitalei din timpul primului război mondial, clopotele din Biserica Mitropoliei de la București au răsunat, și oficialii au anunțat că moaștele Sfântului Dimitrie au fost furate de soldații bulgari, Auzind acestea, creștinii s-au mobilizat și au reușit să-i prindă pe soldați și au luat moaștele sfântului și le-au așezat înapoi în Biserică. În 1955, în ședința Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Române s-a decis canonizarea Sfântului Dimitrie Basarabov și data de prăznuire. Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dimitrie Basarabov Potrivit tradiției, Sfântul Dimitrie Basarabov are grijă de casele oamenilor, le protejează de furtuni și de alte necazuri. De sărbătoarea Sfântului Dimitrie Basarabov, oamenii respectă o serie de tradiții și de obiceiuri în funcție de zonele țării. În dimineața zilei de 27 octombrie, femeile merg la biserică pentru a asculta slujba, după care merg la cimitir, la mormântul celor trecuți în neființă și dau de pomană bucatele sfințite. De asemenea, femeile aprind lumânări la mormintele celor care trecut la cele veșnice fără lumânare. În ziua de 27 octombrie, este interzisă munca, iar femeile nu au voie să spele, să facă curățenie sau să coase. Mesaje de Sfântul Dumitru În această zi, peste 300.000 de români își sărbătoresc onomastica. Dacă ai rude sau prieteni care își sărbătoresc onomastica și vrei să le trimiți un mesaj de Sfântul Dumitru, dar inspirația nu este de partea ta, poți alege unul dintre mesajele de mai jos. Comunicate noi Educatie / Cultura Monden / Lifestyle Stiri
Dorian Popa, prins drogat la volan: conducea un Lamborghini și era îmbrăcat doar în chiloți 28 octombrie 2023 Dorian Popa a fost surprins de polițiști seara trecută, conform unor surse Realitatea PLUS, în timp ce se afla la volanul unui Lamborghini, îmbrăcat doar în chiloți și sub influența drogurilor. Testul efectuat de polițiști a scos la iveală faptul că era pozitiv la cannabis. „La data de 27 octombrie… Citește mai mult
Proteste împotriva mobilizării. Peste 700 de oameni, arestați în peste 32 de orașe din Rusia 24 septembrie 2022 ”Până la 18:51 ora Moscovei au fost deja arestate peste 689 de persoane în 30 de oraşe”, afirmă OVD-Info, o organizaţie care susţine că poate observa şi ţine evidenţa acestor arestări.Cele mai multe persoane au fost reţinute la Moscova, respectiv 345, potrivit aceluiaşi ONG.Autorităţile au desfăşurat în capitală un dispozitiv… Citește mai mult
Sărbătoare 25 ianuarie. Un mare sfânt este pomenit în calendar – cui trebuie să-i spui „La mulți ani!” 25 ianuarie 2022 OrtodoxeSf. Ier. Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Ier. Bretanion, episcopul Tomisului Greco-catoliceSf. aep. Grigore din Nazianz; Sf. ep. m. Bretanion din Tomis Romano-catoliceConvertirea Sf. Paul, ap.; Sf. Bretanion, ep. de Tomis Sfântul Ierarh Grigorie Teologul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 25 ianuarie. Sfântul Grigorie s-a născut… Citește mai mult