Cum va fi vremea în această iarnă, în România. Meteorolog: „Ne confruntăm cu numeroase recorduri!” Webpress, 27 octombrie 2022 „În ultima vreme, ne confruntăm cu numeroase recorduri, atât din punct de vedere termic, cât și din punct de vedere al precipitațiilor. De asemenea, vorbim de o frecvență destul de ridicată, chiar și pe teritoriul României, a fenomenelor specifice instabilității atmosferice, așa cum am avut și-n această vară. Mă refer la grindină, vânt, în special vijelie, acele intensificări de scurtă durată ale vântului. Revenind la recorduri, fiecare lună aduce câte un record. Chiar și luna octombrie 2022 a adus numeroase recorduri, mai ales începutul lunii. Pe de-o parte, China s-a confruntat cu cele mai ridicate temperaturi, undeva la 40 de grade, iar în Grecia au fost cele mai coborâte temperaturi, chiar sub zero grade”, a declarat Mirela Polifronie, meteorolog ANM, pentru DCNews. Potrivit meteorologului, și în următoarele zile vor fi temperaturi mari in România. Cu toate acestea, minimele vor coborî, în fiecare dimineață, spre 4 – 6 grade Celsius. ”Avem zile cu temperaturi mai ridicate și nopți reci, dar și aceste nopți sunt apropiate de ceea ce ar trebui să avem în această perioadă”, conform Mirelei Polifronie. ”Anul 2022, în special vara, s-a situat pe locul al treilea, în top, după 2012 și 2007. De asemenea, luna august 2022 a fost una dintre cele mai călduroase nu numai în România, cât și la nivel global”, a mai spus meteorologul. Prognoza meteo pentru iarna 2022-2023 Potrivit estimărilor pentru iarna 2022-2023, lunile de iarnă, din punct de vedere termic, vor fi caracterizate de temperaturi ceva mai ridicate față de normalul perioadei. Meteorologul ANM a explicat ce înseamnă acest lucru: ”Nu înseamnă că nu vom avea zile în care temperaturile, atât cele minime, cât și cele maxime, vor coborî sub zero grade. La noi, în România, în decembrie, ianuarie, februarie, temperaturile maxime coboară sub zero grade pe parcursul zilei. Temperaturile medii, normale, pentru perioada de iarnă, sunt aproximativ cuprinse între – 3 și 4 grade”. Comunicate noi Stiri
Război în Ucraina, ziua 486. Rebeliune în Rusia. Prigojin este pus oficial sub acuzare 24 iunie 2023 Ministerul rus al Apărării a negat un astfel de atac, potrivit BBC. Într-o declarație, ministerul rus al Apărării a spus că „toate rapoartele lui Prigojin răspândite pe rețelele de socializare” cu privire la atacurile rusești asupra taberelor Wagner sunt „neadevărate și reprezintă o provocare informațională”. Presa de stat rusă mai… Citește mai mult
Iulian Leca: Război la granițe, circ în interior cu Șoșoacă și Dănileț 15 decembrie 2021 O altă asemănare între cei doi, oricât de diferiți ar putea să vă pară cele două personaje, este absurdul și comicul care însoțesc poveștile lor. Cristi Dănileț a fost exclus din magistratură din cauza unor filmulețe pe care judecătorul le posta pe diverse canale media, în timp ce senatoarea Diana… Citește mai mult
Bărbat din Iași, la spital cu o alcoolemie record, de două ori peste nivelul care poate să te ucidă 20 ianuarie 2025 Un bărbat de 40 de ani a fost tratat de medicii ieşeni, după ce a fost adus la spital cu o alcoolemie record, de 969 mg/dl. Potrivit medicului Diana Cimpoeşu este cea mai ridicată valoare pentru un pacient tratat la Iaşi, ultimul record fiind 740 mg/dl. Bărbatul a fost adus… Citește mai mult