Explozie la Spitalul Târgu Jiu. Un bărbat a suferit arsuri pe faţă şi mâini Webpress, 29 octombrie 2022 Purtătorul de cuvânt al Spitalului, Mihale Ţicleanu, a declarat că, în jurul orei 19.00, la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, clădirea de pe strada Tudor Vladimirescu, a avut loc un accident de muncă. Un instalator, angajat al unității medicale, la intrarea într-o anexă din spatele spitalului, a aprins becul, imediat având loc o explozie neurmată de incendiu. Angajatul a suferit arsuri de gradul 2 și 3 pe față și mâini. „A mers singur la UPU, era conștient. Aici a primit îngrijirile medicale necesare, iar la ora 20:00 a fost transferat la SJU Craiova la Chirurgie plastică. Evenimentul a fost anunțat la ITM Gorj, iar un echipaj al ISU Gorj a venit la fața locului pentru asigurarea măsurilor de siguranță (asigurare măsuri PSI specifice)”, a declarat reprezentantul spitalului. Ea a mai precizat că anexa respectivă nu este racordate la gaze. „Presupunem că a fost vorba despre o acumulare de gaze, o posibilă pungă de gaze care s-a format sub un puț de apă forat cu ani în urmă. Anexa respectivă nu este racordată la instalația de gaze”, a mai declarat Mihaela Ţicleanu. A venit și un angajat al Distrigaz cu un aparat de măsurare a gazelor. Locul a fost izolat cu banda, curentul la clădirea respectivă a fost decuplat. Comunicate noi Stiri
Șpagă la nivel înalt – Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad, săltat de DNA, acuzat că ar fi luat 8.000 de lei 25 octombrie 2022 Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 25 octombrie 2022, a suspectului PARPALĂ CAIUS MIHAI, director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad din cadrul Administrației Bazinale de Apă Mureș,… Citește mai mult
Stiri Condițiile Washingtonului pentru Iran: O privire detaliată asupra cerințelor lui JD Vance și implicațiile lor geopolitice 7 octombrie 2026 Vicepreședintele JD Vance a pus noi condiții Iranului pentru un acord de pace, subliniind provocările negocierilor în contextul tensiunilor regionale. Citește mai mult
Stiri Recrearea supei primordiale: O descoperire revoluționară în fizica particulelor 12 octombrie 2026 Cercetătorii de la RHIC au recreat supa primordială din momentul Big Bang, având rezultate surprinzătoare care ar putea schimba înțelegerea noastră despre univers. Citește mai mult