Dobânzi record de 9.15% pentru românii care cumpără titluri de stat Tezaur – Anunțul de la ministerul Finanțelor Webpress, 1 noiembrie 2022 ”Începând de marţi, 1 noiembrie, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1 şi 2 ani şi dobânzi anuale de 8,70%, respectiv 9,15%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată”, anunţă Ministerul Finanţelor. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 1 – 24 noiembrie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Între 1 – 25 noiembrie 2022 de la unităţile Trezoreriei Statului; Între 1 – 24 noiembrie 2022 în mediul urban şi 01 – 23 noiembrie 2022 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale companiei Poşta Română. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice. Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secţiunea Datorie publică de pe site-ul Ministerului de Finanţe şi pe site-ul Poştei Române. Comunicate noi Stiri
UDMR a renunțat la idea majorării indemnizației demnitarilor. Ce vor vota marți deputații 26 septembrie 2022 „După şedinţa de luni, grupul UDMR din Camera Deputaţilor a confirmat poziţia Uniunii conform căreia recalcularea indemnizaţiilor deputaţilor şi senatorilor în funcţie de salariul minim nu este o prioritate şi, ca atare, parlamentarii UDMR vor susţine exclusiv creşterea salariilor angajaţilor de la nivelul administraţiei publice locale în cadrul plenului Camerei… Citește mai mult
Război în Ucraina, ziua 1062. Avertisment fără precedent al generalului Sîrskîi: ce se întâmplă cu armata Kievului – LIVE TEXT 20 ianuarie 2025 Ucraina suferă de o insuficiență a efectivelor de luptă, a declarat duminică generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al armatei ucrainene, în urma unei controverse provocate de realocarea în forțele terestre a unor militari din forțele aeriene, relatează agenția DPA. ‘Trebuie să creștem numărul brigăzilor mecanizate’, a subliniat generalul Sîrski, într-o declarație… Citește mai mult
Stiri Incendiu devastator la un camping din Italia: Impactul asupra turiștilor și comunității locale 4 octombrie 2026 Un incendiu grav la campingul Bella Italia din Italia a dus la 24 de răniți și distrugerea a 20 de bungalouri, generând îngrijorări privind siguranța turismului. Citește mai mult