Aderarea la Schengen | Guvernul a aprobat proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări Webpress, 2 noiembrie 2022 Potrivit unui comunicat al Executivului, proiectul de lege asigură cadrul juridic necesar participării României la schimbul de date cu statele membre ale spaţiului Schengen, conform prevederilor cuprinse în cele trei regulamente care formează noua bază legală europeană a Sistemului de Informaţii Schengen (SIS) referitoare la returnare, frontiere şi cooperare. „Este vorba despre Regulamentele (UE) 2018/1860, 2018/1861 şi 2018/1862 ale Parlamentului European şi ale Consiliului Uniunii Europene, care includ reglementări menite să sporească eficacitatea Sistemului de Informaţii Schengen, să consolideze protecţia datelor şi să extindă drepturile de acces. Toate aceste îmbunătăţiri se reflectă, prin acest proiect de lege, şi la nivel naţional, asigurând plierea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări (SINS) pe Sistemul de Informaţii Schengen. Pentru aspectele nou introduse trebuie create mecanismele necesare care să permită punerea lor în aplicare şi să corespundă noului context european al schimbului de date între statele membre prin Sistemul de Informaţii Schengen”, se explică în comunicat. Actul normativ stabileşte autorităţile naţionale competente cu drept de acces, furnizare sau consultare de date în SINS. Urmează să fie înfiinţat şi un comitet operaţional care să analizeze şi să soluţioneze problemele de ordin operaţional. Proiectul prevede extinderea dreptului de acces la Sistemul Informatic Naţional de Semnalări pentru mai multe autorităţi naţionale, include şi persoanele vulnerabile în categoria semnalărilor referitoare la persoane dispărute şi introduce o serie de reglementări procedurale noi privind confidenţialitatea controalelor la frontieră şi protecţia datelor personale, potrivit AGERPRES. Comunicate noi Stiri
Stiri Tragedia din Maramureș: O anchetă complexă după descoperirea trupului unui adolescent de 15 ani 2 iunie 2026 Descoperirea trupului unui adolescent în Maramureș ridică întrebări despre siguranța tinerilor și responsabilitatea comunității. O anchetă penală a fost deschisă. Citește mai mult
Stiri Provocările Critice în Cursa pentru Liderul ONU: O Misiune pentru Viitorul Organizației 17 august 2026 Cursa pentru alegerea noului lider al ONU se intensifică, în timp ce organizația se confruntă cu provocări majore ce amenință relevanța sa pe scena globală. Citește mai mult
Amenințări între președintele ANPC și administratorul Satului de Vacanță din Mamaia – S-a aruncat cu mâncare după inspectori 7 august 2023 Administratorul unei unităţi din Satul de Vacanţă din Constanţa care a fost controlată la sfârşitul săptămânii trecute de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a afirmat că nu a avut nicio plângere că vreun client a făcut toxiinfecţie alimentară după ce a mâncat la unitatea sa. El a precizat… Citește mai mult