A furat 4 conserve de pește, în valoare de 39 de lei, iar judecătorii l-au eliberat, deși procurorii îl voiau închis Webpress, 3 noiembrie 2022 Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a solicitat joi instanţei arestarea unui bărbat acuzat că a furat dintr-un magazin patru conserve de ton în valoare de 39 lei, însă judecătorii au dispus ca acesta să fie pus în libertate.”La data de 03.11.2022, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa a propus judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Constanţa luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.11.2022 şi până la data de 02.12.2022 inclusiv, a inculpatului D.I.B., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin.1 – art.229 alin.1 lit. b C. pen. În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina inculpatului D.I.B. s-au reţinut următoarele. În data de 01.11.2022, în jurul orei 23,20, în timpul nopţii, a sustras din magazinul P. situat în municipiul Constanţa un pachet ce conţinea 4 conserve de ton Rio Mare, părăsind magazinul fără a îl achita, cauzând astfel un prejudiciu de 39,66 lei (nerecuperat până în prezent)”, se arată într-un comunicat al Parchetului.Potrivit portalului instanţelor, bărbatul acuzat de furt se numeşte Ionuţ Bogdan Diaconu, iar judecătorii au respins cererea procurorilor.”În baza art. 227 alin. 1 C. proc. pen, respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul D.I. – B. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului D. I. – B, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 03.11.2022″, se arată în decizia Judecătoriei Constanţa. Comunicate noi Stiri
Putin a reușit să-i convingă pe ruși că nu există război în Ucraina – Cine face dezvăluirea uluitoare 13 mai 2022 „Este o recompensă pentru ziarul meu care, în ultimii 30 de ani a încercat să-şi îndeplinească misiunea de a proteja democraţia în Polonia şi în întreaga regiune”, a declarat pentru EFE redactorul-şef al prestigiosului ziar liberal Gazeta Wyborcza. În ultimele luni, Michnik a avut o atitudine critică la adresa Kremlinului… Citește mai mult
Horoscop 22 mai 2024. Peștii se pot aștepta la o succesiune de momente frumoase, de armonie, de parcă totul s-ar fi schimbat în jurul lor 22 mai 2024 Horoscop 22 mai 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 22 mai 2024: Ai parte de o zi care te poate ajuta foarte mult, în… Citește mai mult
AUR va depune solicitări la Parchet privind comasarea alegerilor. George Simion: Instituțiile statului să ia atitudine și să împiedice această tentativă de LOVITURĂ DE STAT 20 februarie 2024 „O singura preocupare e pe masa de lcuru a Coalitiei: cum sa ramana la putere in mod nelegal, in mod neconstitutional. Practic se urmareste mentinerea la putere a unui partid ilegitim si neconstitutional, care nu mai are sustinere populara. Vorbim aici de un grup infractional organizat si vom depune solicitari… Citește mai mult