Doi elevi de la un liceu din Târgu Mureş, înjunghiaţi la petrecerea de balul bobocilor Webpress, 4 noiembrie 2022 Coordonatorul UPU SMURD Târgu Mureş, dr. Maria Salanţa, a arătat ca cei doi adolescenţi nu au leziuni critice, dar au fost internaţi sub supraveghere medicală. „Au fost aduşi în cursul nopţii, în jurul orei 0.20, doi adolescenţi de 16 ani, heteroagresiune, plăgi înţepate cu cuţit, unul dintre ei a fost înţepat în zona feţei şi umărului, iar celălalt în zona abdominală. Nu sunt leziuni critice, dar au fost internaţi pentru supraveghere la chirurgie pediatrică amândoi”, a precizat presei dr. Maria Salanţa, potrivit Agerpres. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş a arătat ca agresiunea s-a produs într-un club din Târgu Mureş, fiind o petrecere organizată de copii, şcoala sau părinţii neavând vreo implicare. „În urma discuţiilor avute cu directorul adjunct de la Liceul Romano-Catolic, Tamasi Zsolt, am fost informat că, în cursul zilei de ieri, a avut loc balul bobocilor, iar după masă a avut loc petrecerea la un club. Nu a fost organizată de unitatea de învăţământ sau de asociaţia de părinţi, iar la această petrecere copiii au fost violenţi, unii dintre ei au fost răniţi. Dar situaţia lor este sub control, în acest moment fiind sub atenta supraveghere a medicilor. Astăzi, la ora 13:30, am convocat conducerea Liceului Teoretic «Bolyai Farkas» (în cadrul căruia funcţionează Colegiul Reformat, n.r.) la o discuţie la Inspectoratul Şcolar”, a declarat inspectorul şcolar general Sabin Păşcan. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş nu a prezentat încă un punct de vedere oficial. Comunicate noi Stiri
Horoscop 23 februarie. Zodia care face schimbarea vieții. Transformare spectaculoasă 23 februarie 2022 Berbec Aveai emoții în legătură cu ședința de astăzi. După ce începe, te liniștești brusc. Taur Simți nevoia să te odihnești pentru că ai avut mult de multă muncă în ultimele zile. Gemeni Tot ce faci astăzi faci în grabă. Diseară, așteaptă-te să primești o vizită. Te relaxezi brusc. Rac… Citește mai mult
Liderul cecen Kadîrov susține că se află în Ucraina, alături de trupele lui Putin 14 martie 2022 Ramzan Kadîrov, denunţat de ONG-urile internaţionale pentru încălcările grave ale drepturilor omului care au loc în republica sa caucaziană, a publicat un videoclip pe Telegram care îl arată în uniformă militară studiind planuri în jurul unei mese cu soldaţi într-o cameră. El a subliniat apoi într-un mesaj că acest videoclip… Citește mai mult
Stiri Impactul închiderii centralei de la Cernavodă asupra prețurilor energiei: O analiză detaliată 20 august 2026 Închiderea centralei de la Cernavodă are implicații semnificative asupra prețurilor energiei pentru populație și securitatea energetică a României. Citește mai mult